Arestaţi în urmă cu două luni pentru că au adus ilegal în România ţigări ucrainene în valoare de aproximativ jumătate de milion de euro, cinci indivizi din zona Rădăuţi vor pleca acasă. Lotul „Puha”, aşa cum este cunoscută această grupare, va părăsi arestul Poliţiei Suceava mâine seară.
Decizia de a nu le prelungi mandatele de arestare celor cinci indivizi din lotul „Puha” a fost luată la sfârşitul săptămânii trecute de magistraţii Tribunalului Suceava. Recursul procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava s-a judecat ieri la Curtea de Apel, iar judecătorii de aici au menţinut soluţia de a nu mai prelungi mandatele de arestare.
În aceste condiţii, fraţii Costică Puha, Ştefan Vasile Puha şi Dumitru Puha, zis „Dan”, Aurel Ţurcan şi Mihai Viorel Vicol vor părăsi arestul Poliţiei Suceava pe data de 2 septembrie, când le expiră cele 30 de zile de arest preventiv dictate de judecători în urmă cu o lună.
Cei cinci vor fi cercetaţi în continuare în stare de libertate pentru infracţiunile de constituire a unui grup organizat şi contrabandă cu ţigări. După cum singuri au recunoscut, indivizii cumpărau baxurile de ţigări pentru suma de 200 de euro şi le revindeau pentru 300 de euro.
Înainte de a fi arestaţi, la locuinţele celor cinci, dar şi la alte 12 adrese s-au efectuat percheziţii, de unde s-au ridicat aproape 80.000 de pachete de ţigări aduse din Ucraina, aproape 150.000 de lei, peste 4.000 de euro şi 200 de dolari. Anchetatorii spun că valoarea ţigărilor comercializate în mod ilicit de membrii grupării „Puha” se ridică la peste 500.000 de euro.