De astăzi, sucevenii pot merge gratuit la cumpărături, cu autocare moderne, dotate cu aer condiţionat, care trec prin cartierul lor şi îi şi aduc în acelaşi loc de unde au plecat.
Iniţiativa centrului comercial Iulius Mall Suceava, de a oferi clienţilor posibilitatea de a economisi din start 3 lei atunci când merg la cumpărături, este pusă în practică cu ajutorul a opt autocare moderne, marca Isuzu, dotate pentru transport internaţional. Astfel, fiecare autocar este prevăzut cu aer condiţionat dirijabil către fiecare din cele 24 de locuri disponibile, scaune capitonate şi pluşate, suspensie pe perne de aer, sistem audio-video şi posibilitatea de a depozita în cala spaţioasă cumpărăturile.
Traseele stabilite, în număr de cinci, au fost gândite astfel încât să respecte necesitatea clienţilor Iulius Mall de a se deplasa dinspre şi înspre Iulius Mall, în oricare parte a oraşului s-ar afla.
Transportul gratuit este asigurat din 30 de minute în 30 de minute, în fiecare zi, începând cu ora 7.30 şi până la ora 22.30.
Proiectul de asigurare a transportului gratuit pentru clienţii Iulius Mall a fost inaugurat ieri, printr-un tur demonstrativ, efectuat în prezenţa directorului magazinului, Eduard Marcu.
Traseele pe care este asigurat transport gratuit:
Traseul 1- IŢCANI
Iţcani - Iulius Mall Suceava - Iţcani
Traseul 2 - OBCINI
Iulius Mall Suceava – Bancă – Spital – Str. Victoriei – biserica Obcini – Curcubeu – Zimbru – Bancă – Iulius Mall Suceava
Traseul 3 - ZAMCA
Iulius Mall Suceava – MPO – Zamca – Catedrală – Iulius Mall Suceava
Traseul 4 - BURDUJENI
Iulius Mall Suceava – Orizont – Torino – Primăria Burdujeni – Moldova – Gara Burdujeni – Iulius Mall Suceava
Traseul 5 - CENTRU
Iulius Mall Suceava – Centru – Iulius Mall Suceava
(29 aug 2009, 19:53:36