Peste 20 de şoferi au fost amendaţi, în cursul zilei de miercuri, de poliţişti de la Transporturi Feroviare (TF), în urma unei acţiuni punctuale la trecerile la nivel cu calea ferată.
Pentru a le arăta şoferilor traşi pe dreapta că nu au respectat legislaţia rutieră atunci când au trecut cu maşina peste liniile de cale ferată, câţiva poliţişti au luat cu ei şi o cameră video şi, dintr-unul dintre autoturismele oamenilor legii, s-au pus pe filmat.
În circa 10-15 minute, cadrele poliţiei TF au surprins pe camera video mai mulţi şoferi care au ignorat pur şi simplu indicatoarele rutiere şi au trecut peste calea ferată, fără să se asigure.
Unul dintre aceştia, Mihai Ţ., în vârstă de 33 de ani, din municipiul Suceava, s-a ales, pe lângă amenda deloc de neglijat, şi cu permisul suspendat, după ce a trecut printre barierele coborâte la trecerea de nivel peste calea ferată, de pe raza oraşului Liteni.
La final, poliţiştii au tras linie şi au numărat: nu mai puţin de 75 de maşini verificate şi 23 de amenzi, în valoare de circa 8.000 de lei.
“Pe raza judeţului Suceava sunt 290 de treceri la nivel cu calea ferată, iar acţiuni de acest gen am făcut şi vom face periodic pentru a-i determina pe toţi participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie”, a declarat, ieri, şeful Serviciului Poliţiei Transporturi Suceava, comisarul Florin Catană.
(28 aug 2009, 14:23:09
AU FILMAT SI ANUMITE TRECERI DE NIVEL PROST SEMNALATE SI GREU DE A TE ASIGURA
ANUMITE TRECERI AR TREBUI SA FIE PREVAZUTE BARIERE PT CA IN ANUMITE CONDITII METEO E IMPOSIBIL DE A VEDEA CEVA
BAFTA DOMNILOR