Inspectoratul Şcolar Suceava organizează în perioada 31 august – 10 septembrie cea de-a doua ediţie a şcolii de vară pentru elevi care studiază limba germană cu tema „Comunicare socială şi interculturală în Bucovina”.
Obiectivele programului sunt: dezvoltarea competenţelor de comunicare interculturală şi dezvoltarea capacităţii de identificare şi înţelegere a fenomenului de interculturalitate în Bucovina, ca premisă istorică şi europeană.
Activităţile se vor desfăşura în trei unităţi şcolare, şi anume Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava şi Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi.
Finanţarea evenimentului este asigurată de către Consiliul Judeţean Suceava şi Bukowina Institut din Augsburg, Germania.
Echipa de proiect este alcătuită din nouă profesori de limba germană de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Şcoala Creştină Filadelfia şi profesorul Hildegard Zahn de la Bukowina Institut din Augsburg. Aceştia vor lucra cu o sută de elevi din judeţul Suceava, organizaţi pe patru grupe în funcţie de vârstă şi nivelul de studiu.