„Perla Coroanei” între proprietăţile administraţiei judeţene este, fără îndoială, cabana Călineşti, achiziţionată de Consiliul Judeţean Suceava, în anul 1999, cu circa 70.000 de dolari pentru reuniuni de protocol cu circuit închis, adică acelaşi scop pe care l-a avut de la reconstrucţie, în 1977 şi până astăzi.
Costurile totale de întreţinere au crescut constant, ajungând la 111.500 de lei pe primele 6 luni ale acestui an. Anul trecut, Consiliul Judeţean a cheltuit cu domeniul de la Călineşti 290.000 de lei, iar în 2007 suma de 261.000 de lei.
Jumătate din bani sunt cheltuieli de personal, iar cealaltă jumătate au fost utilizaţi pentru întreţinerea efectivă.
Noua administraţie judeţeană, instalată după alegerile locale de anul trecut a anunţat iniţial că intenţionează să vândă domeniul unde vechea conducere „bea whisky cu borcanul”, dar ulterior a renunţat la idee. Acum a rămas în continuare cabană de protocol cu circuit închis, care în anumite condiţii şi anumitor persoane poate fi închiriată la preţuri de 110-170 lei camera/zi sau cu 220 lei/zi salonul de protocol. Singura schimbare adusă de noua culoare politică de la CJ a fost înlocuirea familiei Dumitrescu, care a administrat domeniul vreme de 31 de ani, cu doar şapte luni înainte de pensionarea acestora.
„Ne-au dat afară ca pe câini, după ce ne-am petrecut toată viaţa acolo. I-am rugat ca măcar în fermă să ne lase, n-au vrut. Au avut ce-au avut cu directorii, dar pe mine, argat, de ce m-au dat afară? N-am furat, n-am băut, n-am vorbit. De ce?”, se întreabă şi acum Nistor Dumitrescu.
A fost înlocuit cu o familie mai tânără, din Călineşti. Din noiembrie, anul trecut, de cabană se ocupă Mihai Valentin Galan şi soţia lui.

 

Apa curentă şi canalizarea, construite în 1800 de contele austriac Marin

Povestea Călineştiului ne-a spus-o soacra lui Mihai Galan, Veronica Bejinariu, de 62 de ani, aşa cum o ştie şi ea de la tatăl şi bunicul ei, care au lucrat pentru primii stăpâni ai domeniului. Sub avertismentul „ai grijă ce spui” şoptit discret de fiica ei, Veronica Bejinariu ne-a relatat despre Călineşti, dar numai până la venirea comuniştilor la putere.
În jurul anului 1800, contele austriac Adolf Heinrich Marin şi soţia sa Valerie au cumpărat moşii întinse la Călineşti. Le-a plăcut zona, au decis să se stabilească aici.
Pentru conacul familiei, contele Marin a râvnit locul unde avea o căsuţă un localnic, Petru Prăjină. Legenda locală spune că Petru Prăjină şi-a făcut casa lângă o fostă biserică arsă de turci în noaptea de Înviere cu tot cu credincioşii aflaţi la slujbă, iar printre cei pieriţi în incendiu ar fi fost şi fiica lui.
„Contele a vrut să cumpere casa, Prăjină n-a vrut s-o vândă, aşa că l-a omorât şi şi-a făcut castelul pe pământul lui”, ne-a povestit Veronica Bejinariu. Cărămizile au fost făcute de săteni iobagi, din lut, arse în cuptoare special construite de conte. Odată cu conacul, familia Marin a amenajat un parc cu stejari, magnolii, zmeură şi alţi copaci şi arbuşti ornamentali aduşi de la Viena, trei iazuri şi o livadă deosebită. Aleea de acces era cu pietriş fin, mărginită de castani cu bujori albi între ei. Din pădurea de la Călineşti contele a captat izvoare şi în anul 1800 avea la castel apă curentă şi canalizare.
În 1805, a ctitorit biserica din sat şi ulterior în curtea acesteia şi-a găsit odihna veşnică aproape întreaga familie.
Despre unul dintre fii, localnicii spun că ar fi avut tiparniţă de bani. Un morar din sat l-a reclamat la jandarmerie şi a fost prins în flagrant. „Nu l-au dus la beci, dar avea voie să meargă numai până la tufele de liliac alb. Însoţit de santinelă, venea aici şi citea ziarul şi se uita roată-mprejur la pământurile pe care le-a avut. A murit de inimă rea”, spune Veronica ce a auzit de nenumărate ori de la tatăl său.

 

„Loc blestemat a fost ăsta. Când veneai aici, veşnic era lacătul pe poartă”

Ultima contesă nu a părăsit conacul până la sfârşitul vieţii. Se plimba prin pădure însoţită de câini, îmbrăcată în rochie lungă, neagră. A murit în 1935 şi a fost înmormântată tot în capela familiei, de lângă biserică.
După înmormântare, cei doi fii ai ei au dat de pomană la toate văduvele de război din sat câte o căruţă de crengi pentru foc. Băieţii au rămas la conac până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Chiar înainte de venirea comuniştilor la putere, tinerii Marin au fugit în Germania împreună cu o servitoare.
„Ea a mai scris acasă, avea o mătuşă aici în sat şi zicea că boierii sunt aşa de necăjiţi, ca nişte cerşetori. Ea îi hrănea, că umbla cu spălatul şi făcut curat pe acolo, unde au fugit. Nu se mai ştie nimic de ei. Loc blestemat a fost ăsta, vă spun eu. Când veneai aici, veşnic era lacătul pe poartă”, spune Veronica.
După venirea la putere a comuniştilor, sătenii au dărâmat tot la Călineşti. Piatra şi cărămida le-au folosit de la Şerbăuţi până la Stroieşti. Din magnolii au rupt crengi şi au vândut în piaţă până n-a mai rămas nimic din copaci. Iazurile au ajuns mlaştini, iar pe locul castelului sătenii făceau horă o dată pe an. Livada, foarte valoroasă, a rămas neatinsă, dar a căzut în paragină în timp.
„După război pământul s-a împărţit la oameni. Întâi au dat la ţiganii de la Pătrăuţi, care l-au vândut la alţii. Mai târziu s-a auzit că aici s-a făcut o cabană pentru Ceauşescu, dar nimeni nu ştia exact ce e. La comunişti tare era secret. Erau lacăte şi câini, nu ştia nimeni ce e acolo. Vedeam numai luminile la sărbătorile de iarnă. Ziceau oamenii că iar au venit aceia cu coarne, adică aceia mari, de la judeţ”, şi-a încheiat Veronica povestea.

 

După un „protocol” la Călineşti, miniştrii oaspeţi ajutau judeţul cu tot ce li se cerea

Mai departe ne povesteşte fostul inginer şef de la Pajişti, Ioan Hanuşteac. În 1976-1977, pe locul fostului conac s-a construit un „canton pastoral”, s-a dezvoltat ferma din apropiere cu oi de import Australia şi o îngrăşătorie de viţei şi s-a stabilit destinaţia: „un fel de loc de protocol pentru judeţ, pentru oaspeţii de seamă, delegaţii străine şi miniştri de la Bucureşti, care în urma protocolului de acolo clar ajutau judeţul foarte mult. De Ceauşescu l-am ţinut ascuns, nu numai că nu a fost niciodată acolo, dar nici nu a ştiut de existenţa acestui canton”, conform lui Ioan Hanuşteac.
El spune că acest lucru a fost indicat chiar de preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole de la acea vreme, care, când a venit la inaugurare, seara, „ne-a sugerat să nu-l mai arătăm la nimeni”.
„Până după 1990 nimeni n-a pomenit niciodată de Călineşti. Indiferent cine conduce judeţul, e bine să aibă un loc liniştit în care să discute. Aveai acces acolo de la nivel de director în sus, dar pentru discuţii. N-a fost loc de petreceri niciodată. Nu erau microfoane, şefii de la securitate veneau doar ca invitaţi. Niciodată n-au fost aparate de ascultare acolo, de ce să le pună, să se asculte între ei?”, spune Ioan Hanuşteac.
După un „protocol” la Călineşti a obţinut judeţul Suceava de la fostul ministru Georgescu toată cantitatea de ciment necesară realizării aerodromului de la Floreni.
„Dimineaţă, la cafea, a fost o discuţie omenească, simplă, şi a spus că ne dă toate materialele de construcţii de care avem nevoie şi chiar ne-a dat”, îşi aminteşte Ioan Hanuşteac.
Chiar de la început, de administrarea domeniului s-au ocupat Maricica şi Nistor Dumitrescu, adus de la bucătăria IAS Rădăşeni şi trimis la cursuri de bucătar la Suceava şi Mangalia.
„Căutau o familie care să se priceapă la toate, dar fără copii. Am acceptat şi vreme de 31 de ani am stat în pădure, la Călineşti a fost casa noastră. N-am avut o zi de concediu şi nici reclamaţii. Toată tinereţea ne-am petrecut-o acolo”, povesteşte Nistor Dumitrescu. A pregătit mese pentru toţi foştii prim-secretari şi notabilităţi ale judeţului. Mâncarea de bază era tocăniţa de miel, dar şi ciorbele tradiţionale bucovinene, brânza cu smântână sau caşul de oaie. „Nu veneau ei acolo ca să mănânce, ci să discute fără să-i deranjeze nimeni”, mai spune Nistor.

 

Nepoata administratorilor, găsită omorâtă sub un stejar din curtea cabanei

Discreţia era asigurată de porţile mereu ferecate, de numărul extrem de mic de persoane care aveau acces la Călineşti şi de câini. Nimeni nu putea trece dincolo de porţi decât dacă se dădea telefon de la judeţ. Acest lucru a rămas valabil până astăzi.
Călcarea acestei interdicţii a fost plătită cu viaţa de nepoata familiei Dumitrescu, o fetiţă de 13 ani.
În ultima zi a anului 1991, Ionela, orfană de mamă, a vrut să-i facă o surpriză mătuşii Maricica şi a venit în jurul prânzului la cabană fără să ştie nimeni. Nistor şi Maricica erau la Suceava pentru aprovizionarea de Revelion şi copila a sărit gardul. A fost găsită seara de unchiul ei, sub un stejar lângă gard, muşcată la gât. În sat se spune că a fost sfâşiată de câinii de pe domeniu, Maricica zice că a fost un râs.
„Medicul legist a spus că a fost râs. Atunci am vrut să plecăm, dar ne-au lămurit să mai rămânem”, oftează Maricica Dumitrescu.
Îşi aminteşte cum veneau sătenii în primii ani după 90, dădeau târcoale porţilor şi ameninţau că dau foc şi distrug. „Şase luni am stat fără salariu şi am păzit aici să nu se distrugă. La un moment dat s-a scos la licitaţie, a câştigat Dumitru Morhan, dar n-a avut bani să plătească şi s-a anulat. Pe urmă a cumpărat Consiliul Judeţean şi a rămas pentru delegaţiile care veneau în judeţ”, spune Nistor.
După 90 au trecut pe la Călineşti Petre Roman, ca prim-ministru, Corneliu Vadim Tudor şi actorul Florin Piersic, dintre numele cunoscute. Nistor şi Maricica i-au servit pe toţi.

 

Într-un an, CJ a încasat pentru cazări la Călineşti 2.600 de lei

Anul trecut, au fost informaţi scurt că li s-au schimbat atribuţiile. Dacă voiau să rămână în continuare salariaţi la Consiliul Judeţean, Maricica putea s-o facă în calitate de femeie de serviciu la Centrul de Afaceri Bucovina, de lângă aeroportul Salcea, iar Nistor la spaţii verzi.
„Mi-au spus că e muncă uşoară, că aveam de măturat frunzele în faţă la Consiliu şi la Casa Prieteniei. Nici să avem grijă de oi şi capre la ferma de la Călineşti nu ne-au acceptat. Ne-am îmbolnăvit de supărare, am stat o lună în spital. Ne-am pensionat forţat şi am venit în casa părintească, la Bădeuţi. Rămâneam pe drumuri dacă nu aveam casa mamei”, mai spune Nistor.
Cel care i-a luat locul, Mihai Galan, are aceleaşi clauze contractuale, mai puţin interdicţia de a avea copii. Când s-a angajat, avea deja un copil, dar acesta stă acasă în sat, nu la cabana de la Călineşti.
„Poarta este încuiată mereu, nu avem voie să primim pe nimeni. N-ai cu cine schimba o vorbă. Cabana este pregătită permanent, dacă vine vreo delegaţie de la judeţ, dar noi nu ştim cine sunt cei care vin. Nu-i treaba noastră. Nici înainte nu ne interesa, ştiam că este o cabană a partidului, că erau câini răi şi nu aveam ce căuta să ne apropiem nici când eram copii”, afirmă Mihai Galan.
Cabana renovată în anul 2000 are opt camere, un salon, 16 hectare de parc şi o fermă cu 170 de oi, 60 de capre şi trei vaci. Din cerdacul de piatră, cu mese de lemn şi cu stâlpi sculptaţi se vede parcul, cu bănci vechi din trunchiuri de copac şi căsuţe pentru păsări, iazurile pline de peşte şi livada. Mihai Galan spune că în pădurile din jur mai sunt porci mistreţi, căprioare şi fazani, dar nici măcar sălbăticiunile nu trec de bariera domeniului de la Călineşti.
Potrivit directorului Direcţiei Domeniului Public a Consiliului Judeţean, Magda Isăilă, din luna august a anului trecut şi până acum, la cabana Călineşti au fost şapte cazări pentru care instituţia a încasat 2.600 de lei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cuibul nomenclaturii de partid de la Călineşti ne costă circa un milion de dolari pe an.

Comentarii