Circulaţia infernală din municipiul Suceava, instalată după ce multe din străzile oraşului au fost sparte pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a reţelelor de utilităţi, este amplificată, într-o importantă măsură, şi de şoferii care ignoră regulile elementare de circulaţie ori de firmele care nu asigură semnalizări rutiere corecte atunci când încep lucrările.
Poliţiştii se plâng de faptul că mulţi dintre şoferi, în dorinţa de a-şi scurta traseele către locaţiile spre care se îndreaptă, ignoră indicatoarele de restricţii, iar de aici până la blocarea circulaţiei nu mai este decât un mic pas.
Numai pe parcursul lunii trecute 120 de conducători auto au fost amendaţi pentru nerespectarea indicatoarelor, în mare parte fiind vorba de şoferi care au intrat pe porţiuni de drum cu accesul interzis.
Agenţi rutieri şi mai ales poliţişti comunitari sunt dispuşi la orele cele mai aglomerate în zonele unde sunt amplasate indicatoare de interzicere temporară a accesului, tocmai pentru ca şoferii să nu pătrundă pe acolo şi să se ajungă la blocaje.
Amenzi pentru şoferii care parchează aiurea
„Din păcate, restricţiile de circulaţie se suprapun cu valorile de trafic specifice sezonului estival, astfel că se circulă în condiţii grele. Facem un apel la conducătorii auto să respecte indicatoarele de restricţie şi avertizare pentru a nu îngreuna şi mai mult traficul”, a declarat comisarul şef Laurenţiu Hermeniuc, şeful Biroului pentru Siguranţa Circulaţiei Rutiere în Mediul Urban din cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava.
De asemenea, probleme mari creează şi şoferii care îşi lasă maşinile parcate neregulamentar, în locuri în care „gâtuie” ori chiar blochează cu totul traficul. Un număr de 25 de şoferi au fost amendaţi, în luna iulie, pentru opriri neregulamentare, în condiţiile în care s-au aplicat sancţiuni doar în cazurile grave.
De exemplu, în cartierul Obcini, unde se lucrează inclusiv pe porţiunile unde sunt parcări, şoferii sunt nevoiţi să-şi caute alte locuri de parcare şi, chiar dacă traficul este îngreunat, aceştia nu pot fi sancţionaţi, pentru că nu prea au alternative.
Gafele imense ale unor firme care lucrează pe străzile oraşului
Un alt factor care contribuie la haosul din trafic îl reprezintă semnalizările incorecte făcute de reprezentanţii firmelor care lucrează pe străzile municipiului.
Trei societăţi au fost amendate drastic de reprezentanţii Poliţiei Rutiere, pentru semnalizări defectuoase. În două situaţii firmele au încasat 21 de puncte amendă, echivalentul unei amenzi de 1.260 de lei, în timp ce o altă firmă a luat sancţiunea maximă, de 6.000 de lei.
După cum a precizat comisarul şef Hermeniuc, în cartierul George Enescu, în zona Albina, muncitorii unei firme au închis o stradă, iar participanţii la trafic erau dirijaţi pe „interzis”, pe o arteră cu sens unic, astfel că se ajungea imediat la ambuteiaje.
Într-o altă situaţie, o societate care efectua lucrări pe strada Alexandru cel Bun nu a semnalizat, prin indicator, faptul că maşinile de tonaj mare nu pot circula prin zonă, astfel că şoferul unui tir, ghidat să vireze la stânga, spre Colegiul „Samuil Isopescul”, a rămas blocat la ieşirea de pe strada Tipografiei, după ce a agăţat două autoturisme.
Atenţie şoferi, aproape 1.700 de amenzi într-o lună
Pe parcursul lunii iulie, poliţiştii de la circulaţie care au acţionat în municipiul Suceava au aplicat nu mai puţin de 1.638 de amenzi, de unde rezultă o medie de peste 50 de sancţiuni contravenţionale pe zi.
Un număr de 400 de amenzi au fost date pentru lipsa centurii de siguranţă, 120 pentru nerespectarea indicatoarelor de avertizare, 75 pentru şoferi care vorbeau la telefonul mobil etc.
În cadrul acţiunilor din luna iulie, au fost depistaţi 27 de şoferi băuţi, 14 dintre ei, în stare avansată de ebrietate, alegându-se cu dosare penale.