În Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, atât doctorii cât şi pacienţii se plâng că au ajuns la capătul răbdării. În timp ce cadrele medicale reclamă că nu au cu ce să lucreze şi ameninţă că nu-şi vor mai plăti contribuţiile de membri ai Colegiului Medicilor, bolnavii acuză că, odată internaţi, trebuie să-şi cumpere singuri cea mai mare parte din medicamentele şi materialele sanitare de care au nevoie. În replică, conducerea Spitalului spune că farmacia unităţii este destul de bine aprovizionată pentru sărăcia care domneşte în sistemul sanitar românesc şi recomandă doctorilor şi pacienţilor să-şi recunoască deschis nemulţumirile, nu pe la colţuri.
Pacienţii internaţi, clienţi fideli ai farmaciilor din zonă
”Suntem disperaţi. Nu ne putem face meseria. În spital nu se mai găseşte aproape nimic. Nu avem nici măcar antibiotice de primă generaţie. Este lipsă de consumabile şi de medicamente, dar cel mai grav este că unele produse nu pot fi cumpărate de bolnavi din farmaciile cu circuit deschis, fiindcă doar spitalele le achiziţionează”, spune unul dintre doctorii de la Spitalul Suceava.
”Când mi-am vizitat soţul pe secţie, asistenta mi-a dat un bileţel pe care notase tot ce trebuia să-i cumpăr. Reţeta pe care ar fi trebuit s-o primească gratuit mă costă zilnic 50 de lei. În afară de bani pierd şi timp căutând-o”, afirmă o aparţinătoare.
De o criză de medicamente şi materiale sanitare vorbesc şi reprezentanţii farmaciilor din perimetrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. „Aproximativ jumătate dintre clienţii noştri sunt bolnavi internaţi. Ei cer de toate, perfuzabile, injectabile, consumabile. Cel mai des cumpără glucoză, ser fiziologic, arginină, antiinflamatoare, antibiotice, feşe, comprese sterile, ace, seringi, branule”, declară o farmacistă. „La noi, procentul pacienţilor de la Spital este de 15%. Ne solicită printre altele antibiotice foarte puternice, precum Zinacef sau Cefort, dar pe care noi nu le comercializăm”, spune reprezentanta unei alte farmacii din zonă.
„Spre deosebire de alte judeţe, la noi golurile se acoperă în scurt timp”
De cealaltă parte, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă, prin directorul Vasile Rîmbu, afirmă că s-au făcut eforturi ca în ciuda restricţiilor bugetare din Sănătate stocurile din farmacia unităţii să fie satisfăcătoare. El a arătat că medicamentele de urgenţă sunt asigurate în procent de 100%, iar eventualele lipsuri care apar la celelalte tipuri de medicamente, în general spre sfârşitul lunii, sunt repede completate. „Nu ne este ruşine de cum stăm la acest capitol. Este criză economică, dar spre deosebire de spitalele din alte judeţe, unde lipsurile sunt grave, la noi golurile se acoperă în scurt timp. Aprovizionarea se face pe bază de comenzi, aşa că medicii nu trebuie decât să ceară. Ei ar trebui mai întâi să se intereseze la farmacie dacă există ceea ce au nevoie şi apoi să comenteze. În cazul în care constată că, într-adevăr, nu sunt medicamente sau materiale sanitare ar trebui să dea dovadă de transparenţă şi să vină să mă informeze pe mine. Până acum nici un medic şi nici un pacient nu mi-a sesizat anumite lipsuri. Noi avem încheiate contracte, deci nu mai trebuie să facem licitaţii pentru medicamente. Nu înregistrăm datorii restante, doar curente, aşa că nu avem nici probleme cu furnizorii”, a spus Vasile Rîmbu.
El a subliniat că, la această oră, în spital, toată gama de antibiotice este acoperită, medicii având la dispoziţie ampicilină, oxacilină, penicilină, gentamicină. Potrivit directorului Vasile Rîmbu, în farmacia unităţii se găsesc antibiotice precum Cefort, Colimicin, Tienam, Targocid, Ciprinol, Meronem, Vancomicină. De asemenea, sunt stocuri suficiente de analgezice şi diuretice, dar şi de materiale sanitare, cu excepţia seringilor de 50 ml, care urmează să sosească.