Seriozitatea firmelor de construcţii care se vor ocupa de refacerea străzilor distruse de lucrările de reabilitare a reţelelor de apă, canalizare şi termoficare, va fi testată, înainte de a fi turnat asfaltul pe stradă.
Mai exact, străzile vor trebui să treacă „testul camionului”. Asta presupune ca la orice lucrare unde strada a fost decopertată pe suprafeţe mari şi s-au făcut săpături, după umplerea golurilor cu pământ, nisip şi pietriş compactat, să fie testată rezistenţa lucrării prin trecerea unui autovehicul de mare tonaj.
Gropi în asfalt, din cauza neseriozităţii constructorilor
Ideea îi aparţine adjunctului conducerii Inspectoratului de Stat în Construcţii, Constantin Adomniţei, care, a solicitat ca acest test să fie pus în aplicare de anul acesta, la toate lucrările de refacere a străzilor afectate de săpături pe programul ISPA şi pe cel de modernizare a sistemului de termoficare.
“În mai puţin de un an de la asfaltarea străzilor, peste lucrări efectuate, apar probleme, prin scufundarea terenului, în special în preajma gurilor de canal. Pentru a evita această problemă trebuie respectate cu sfinţenie regulile de compactare a terenului şi gradul de compactare. Au mai venit unii cu probe la laborator, luate dintr-o zonă special pregătită, în care era totul în regulă, pentru ca restul drumului să îl facă după cum au vrut ei. Înainte de a turna asfaltul să încărcăm o Rabă, la capacitate maximă, şi să trecem cu ea pe acolo, să vedem ce se întâmplă. Riscăm altfel să păţim ca anii trecuţi, pe Traian Vuia, când a trecut un autobuz pe o stradă recent asfaltată şi să s-a afundat în asfalt. Asta ne-a arătat cel mai clar cât de bine s-a lucrat”, a spus Constantin Adomniţei, la comandamentul de coordonare a lucrărilor ISPA şi de termoficare, care are loc în fiecare marţi, la primărie.
Propunerea sa a fost acceptată de primarul Ion Lungu, mai ales că lucrările afectează zone intens circulate, unde o lucrare de calitate îndoielnică ar produce şi mai multe neplăceri sucevenilor, dar şi societăţilor de utilităţi.
(26 aug 2009, 11:09:18
Numai sa va vad cu ce o sa scoateti raba de sub pamant, ca de cazut cade sigur. Prietenii stiu de ce