Un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret a depistat, la finele săptămânii trecute, într-un autoturism marca Renault, condus de către Ovidiu P., de 24 de ani, din localitatea Dorohoi, judeţul Botoşani, în portbagaj şi în bagajele personale, o mie de pachete de ţigări marca Marble, cu timbru ucrainean, pentru care bărbatul nu avea documente legale de provenienţă.
Potrivit celor afirmate de agentul Ovidiu Sasu, de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, ţigările, evaluate la 4200 lei, au fost ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, iar tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1500 de lei.
Agentul Sasu a precizat că pe parcursul săptămânii trecute au fost descoperite şi reţinute în vederea confiscării, de către poliţiştii de frontieră suceveni şi de lucrătorii vamali, 10680 pachete de ţigări, în valoare de 44.932 lei.