Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Ţinutul Bucovinei sau „Ţara de Sus a Moldovei” a fost menţionată pentru prima dată în documente în secolul al XIV-lea, numele datorându-se întinselor păduri de fag de pe teritoriul său. În limba germană Bucovina se traduce „Buchenland”.
În anul 1775, când teritoriul principatului Moldovei era teatru de război pentru puterile Europei acelor vremuri (Austria, Rusia, Turcia, Prusia), Imperiul Habsburgic a făcut o achiziţie strategică foarte importantă: în urma tratatului de la Kuciuk - Kainardgi, încheiat în 1774, Bucovina a trecut sub administraţia austriacă, fapt ratificat de Tratatul de la Constantinopol, semnat în 1777, în care se stipulau şi graniţele definitive.
Colonizarea Bucovinei
Imediat după acel moment, Imperiul Habsburgic şi-a trimis guvernatorii militari, care au trecut la cartografierea şi recensământul populaţiei. Membră a Forumului German, Corina Derla, a prezentat câteva date reprezentative despre viaţa germanilor bucovineni din Iţcanii Noi.
Ea a precizat că a doua măsură importantă a fost colonizarea Bucovinei cu populaţie de origine germană, care provenea din diverse regiuni ale imperiului şi din landurile germane. Colonizarea s-a desfăşurat de-a lungul unei perioade de timp îndelungate şi, astfel, în Bucovina s-au stabilit puternice comunităţi cu tradiţie germană, buni meseriaşi şi cu abilităţi de organizare.
Iţcanii Noi - „Neu-Itzkany” în limba germană
Corina Derla a vorbit despre comunitatea germană din Iţcanii Noi, pe care a studiat-o „pentru că este foarte aproape de Suceava şi apoi a creat un model tipic austriac de locuire şi de valorificare a resurselor existente”
Comunitatea germană din Iţcanii Noi – „Neu-Itzkany” în grafia germană, a rezidat în Bucovina până în anul 1940. Aşezarea lor era situată la aproximativ patru kilometri de fosta capitală a principatului Suceava, fiind străbătută de importanta arteră de circulaţie „Reichstrasse”, pe traseul Cernăuţi-Bucureşti. Era situată foarte aproape de calea ferată, servind astfel, până în anul 1918, ca poartă de intrare în imperiu dinspre România, deţinând un oficiu vamal şi poliţienesc în acest sens. Acest nume a fost ales de către colonişti, deoarece şi-au dezvoltat aşezarea în apropierea vechii comunităţi din Iţcanii-Vechi (Alt-Itzkany), aparţinătoare de oraşul Suceava.
Confiscarea pământurilor
Conform tradiţiei, numele „Iţcani” provine de la idiomul Iatco (Jatko) din Snyatin, despre care se crede că a trăit în această zonă în timpul domnitorului Dragoş Vodă.
Documente germane susţin că Iţcanii Noi se numeau „Iatcani” (Jackani) sau „Ietcani”(Jetzkani), în perioada 1804-1814.
„Se pomeneşte de o mănăstire în satul „Jackani”, lângă Suceava, care a funcţionat între sec. XVI-XVIII, ale cărei măicuţe erau sub oblăduirea lui Meftodie, care se supunea episcopului de Iaşi. Pentru a-i instala pe coloniştii germani după anexarea Bucovinei, guvernul austriac a confiscat pământurile mănăstireşti, în beneficiul Fondului Religionar Greco-Ortodox, acestea incluzând şi întinderile împădurite din jurul Iţcanilor Vechi şi proprietăţile Mănăstirii Dragomirna”, a mai spus unul din membrii Forumului German.
Familii germane din landul Renania –Palatinat
Pe 4 iulie 1788, în Iţcanii Noi au fost întemeiate primele opt gospodării, urmate la scurtă vreme de altele zece. Aceste zece familii germane proveneau în majoritatea lor din landul Renania –Palatinat. Ei făceau parte din categoria aşa-numiţilor proprietari, scutiţi de obligaţii feudale. Acordul de deţinere a proprietăţilor a intrat în vigoare la data de 4 septembrie 1795. Pe 11 august 1811, se stabiliseră aici şi familii care făceau parte din clanurile Adam Hermann, Grün, Nagel, Mohr şi Heinrich Arndt.
1908, Iţcanii, prima comunitate rurală din Bucovina cu electricitate
Din documentele germane privitoare la comunitatea germană din Iţcanii Noi (Universitatea din Viena) şi Erwin Massier, J. Talsky, B.C. Grigorowicz, „Bukowina: Heimat von Gestern”, Karlsruhe, 1956) rezultă că în anul stabilirii lor în Iţcanii Noi numărul germanilor se ridica la 33 de persoane. Cu trecerea timpului numărul lor s-a mărit simţitor: în 1880 erau 273 de locuitori, în 1890 – 321, în 1900 – 407, în 1910 – 596 iar în 1930, 492 de locuitori.
În anul 1937 populaţia a scăzut la 443 de persoane, dintre care 365 protestanţi, 70 catolici şi 8 atei.
„Unii locuitori au emigrat peste ocean. De exemplu, în anul 1889, Martin Wilhelm Kornelsohn a plecat în Canada, urmat în 1890 de Franz, Adam, Johann Hodel şi Heinrich şi Friedrich Kornelsohn. Fermele lor au fost preluate de vecini. Sub aspect economic, agricultura domină, însă nici activităţile comerciale şi industriale nu erau neglijate”, a precizat Corina Derla.
În anul 1908, Iţcanii era prima comunitate rurală din Bucovina care a instalat electricitate. Pe lângă binecunoscuta fabrică de zahăr, în Iţcanii Noi activau o rafinărie de ulei şi o fabrică de cuie de lemn (lângă fierăria lui Caziuc).
Tablou economic
Succesul economic al comunităţii era dat de numărul ridicat al asociaţiilor civice, economice şi culturale, care au influenţat şi existenţa comunităţilor învecinate. În anul 1899 s-au pus bazele Asocierii Agricole, avându-l director pe Heinrich Kaufmann (1911) şi Jakob Germann ca director adjunct.
În 1911 s-a înfiinţat Asociaţia de Împrumuturi şi Economii, cu 100 membri activi, condusă de Jakob Germann în calitate de director şi Ludwig Hodel, în calitate de director adjunct.
În anul 1908 s-a înfiinţat Filiala regională a Asociaţiei Creştinilor Germani din Bucovina, condusă de August Hargersheimer şi Johann Mohr.
„Dacă aruncăm o privire succintă asupra tabloului economic al Iţcanilor Noi în anul 1937, obţinem următoarea imagine: 44 de familii se ocupau cu agricultură, 30 de familii se ocupau cu activităţi industriale, 11 familii lucrau în sistemul zilier, 5 familii se ocupau cu comerţul, 72 familii erau angajaţi sau liber-profesionişti la calea ferată, fabrica de zahăr, măcelăria din Burdujeni”, a precizat Corina Derla.
Viaţa religioasă
Comunitatea germană a contribuit financiar la construcţia edificiului şcolii, care se mai păstrează şi astăzi. Deşi de-a lungul vremii a mai întâmpinat dificultăţi materiale, aceasta a continuat să existe ca „Şcoală Privată Germană Protestantă” până în 1940.
Viaţa religioasă a întâmpinat de la bun început mari dificultăţi. Pe lângă faptul că nu exista biserică, preoţii protestanţi veneau mai rar din alte localităţi şi ţineau serviciul divin într-o încăpere de lângă şcoală, special amenajată pentru acest lucru.
Pastorul evanghelic Ştefan Daniel Wilhelm Hübel din Frătăuţii Vechi oficia slujba religioasă în 1790. El a plecat la Milişăuţi în 1792, iar în 1795 a sosit pastorul Andreas Schwarz din Waltersdorf (Transilvania).
Anul 1859 a însemnat întemeierea protopopiatului evanghelic în Ilişeşti, păstorit de preotul Franz Samuel Traugott Gorgon, care a slujit şi la Iţcanii Noi până la moartea sa din 1900. În perioada octombrie 1901 - iunie 1907 a activat preotul Joseph Folwartschny, urmat de Immanuel Gorgon, fiul primul pastor din Iliseşti. În anul 1905 comunitatea a început construcţia din fonduri proprii a unei biserici evanghelico-protestante, care a fost finalizată în 1908.
Biserica a fost zidită în stil gotic, cu un turn zvelt la intrare şi se păstrează şi astăzi, deservind însă comunitatea ortodoxă, după exodul german din 1940. Din 1908 comunitatea evanghelică din Iţcanii Noi se bucură şi de primul preot permanent, August Hargesheimer, care venise din Ugartsthal-Galiţia.
Viaţă socială
Însă cel mai apropiat preot de comunitate a fost cel care a deservit comunitatea timp de două decenii, până la repatriere, pastorul Helmuth Gräf , care provenea din Transilvania şi a rămas în memoria bătrânilor nemţi, atunci copii, drept un om deosebit, implicat şi săritor.
De asemenea, a susţinut şi orele de religie la şcolile din Iţcanii Noi şi Iţcani-Gară. Între timp s-a mai construit Casa Germană, pentru diversele activităţi culturale şi petrecerile de Crăciun şi Paşti. Credincioşii de rit romano-catolic au contribuit la construirea Bisericii Romano-catolice din Iţcani-Gară, comunitatea fiind păstorită decenii de-a rândul de preotul Otto Schmegner.
Oameni de cultură
Din Iţcanii Noi provin şi doi mari oameni de cultură, recunoscuţi la nivel internaţional, compozitorul Armin Kaufmann şi sculptorul Romuald Kraus.
Corina Derla a amintit şi de nefastul an 1940, care a adus modificări la nivelul întregii lumi. Populaţii întregi au fost repatriate, printre care şi germanii din Bucovina. Toate bunurile lor au fost predate prin proces-verbal statului român, iar germanii au fost despăgubiţi.
„Cu trecerea timpului, am constatat că repatriaţii şi urmaşii lor au purtat şi poartă un mare respect şi dragoste patriei adoptive şi continuă şi astăzi, prin reuniunile lor anuale desfăşurate în Germania şi Austria, să se numească pur şi simplu: germani bucovineni”, este de părere Corina Derla, care deţine şi o impresionantă arhivă personală legată de comunitatea germană din Iţcani.
2.000 de kilometri, din ţara de baştină, în ţara de adopţie
Germanii au străbătut aproximativ două mii de kilometri din ţara de baştină, până în patria de adopţie, pentru a prinde aici noi rădăcini.
Germanii stabiliţi în Iţcanii Noi au întâmpinat şi momente dificile, pentru că primele recolte au fost atât de slabe, încât proviziile nu le-au fost suficiente pentru toată iarna. Dar curajul şi hotărârea acestor locuitori, precum şi ajutorul dat de băştinaşi, i-au făcut să depăşească aceste întâmplări nefericite şi să-şi îmbunătăţească de la an la an condiţiile de trai, creând astfel o comunitate-model, compusă îndeosebi din mici fermieri.
Mihail Schleltys, unul dintre fondatorii Bisericii Ortodoxe din Iţcani-Gară
Aceeaşi situaţie a continuat după 1918, când monarhia bicefală s-a destrămat şi Bucovina a trecut sub administraţia românească. Comunitatea germană din Iţcanii Noi şi-a continuat aici viaţa şi toate minorităţile s-au sprijinit reciproc pentru a-şi duce la bun sfârşit proiectele şi interesele comune. Directorul şcolii din Iţcani-Gară, Mihail Schleltys, a fost unul dintre fondatorii Bisericii Ortodoxe din Iţcani-Gară, alături de elevii săi.
Disciplina şi buna organizare au creat un nivel de trai ridicat pentru întreaga comunitate, indiferent de apartenenţa etnică.
