Şeful Poliţiei Comunitare Câmpulung Moldovenesc a venit din concediu pentru a-şi certa subalternii pe motiv că aceştia trimit reclamaţii la ziare şi ştirbesc autoritatea instituţiei. Marian Dumitrescu a omis un lucru, şi anume acela că în calitate de funcţionar public nu-şi poate exercita atribuţii de serviciu în perioada concediului.
Tensiunile de la Poliţia Comunitară din Câmpulung Moldovenesc sunt departe de a se fi aplanat, iar conflictul existent este recunoscut de mai multă lume. Mai mult împins de la spate, şeful acestei instituţii, Marian Dumitrescu, a confirmat existenţa unor nemulţumiri, pe care le atribuie însă unei singure persoane, „o târâtură care nu are curajul să se semneze şi să-şi asume responsabilitatea acuzaţiilor”.
După articolul publicat în „Monitorul de Suceava” în cursul săptămânii trecute, în care un agent al Poliţiei Comunitare, pe nume Florin Crăciunescu, era acuzat că a spart două aparate de cafea amplasate în incinta Primăriei Câmpulung Moldovenesc, de unde ar fi sustras aproximativ 300 de lei, Marian Dumitrescu a trimis un drept la replică la redacţia ziarului. Nu înainte însă de a convoca o şedinţă cu toţi angajaţii Poliţiei Comunitare din Câmpulung Moldovenesc.
S-a întâmplat joi, 13 august 2009, la o zi după apariţia materialului incriminator despre presupusele nereguli ale agentului Crăciunescu şi muşamalizarea acestora de către şefii Poliţiei Comunitare şi primarul Gabriel Şerban, care nu au sesizat Poliţia din Câmpulung Moldovenesc pentru continuarea cercetărilor, ci au preferat să rezolve totul pe cale amiabilă, prin achitarea prejudiciului.
„Scopul acestei şedinţe a fost mascat de prelucrarea unei hotărâri de consiliu, care era deja intrată în vigoare de două săptămâni, după care s-a trecut de către cei doi dictatori (n.r. – şeful şi adjunctul şefului Poliţiei Comunitare) la subiectul forte care îi macină, şi anume chestionări în plen pentru a afla, prin intimidare, care dintre noi am redactat sesizarea trimisă pe adresa redacţiei dumneavoastră. De frica represaliilor, nimeni nu a recunoscut redactarea sesizării”, se arată în scrisoarea trimisă pe adresa cotidianului „Monitorul de Suceava”.
Dumitrescu: „Nu aveam rechemare din concediu”
Şedinţa de săptămâna trecută s-a lăsat şi cu critici dure la adresa poliţiştilor comunitari pe motivul lipsei de loialitate faţă de instituţie.
„Noi credem că, de fapt, ei nu sunt loiali instituţiei şi nu respectă jurământul depus, prin favorizarea comiterii unor astfel de fapte (n.r. – spargerea celor două aparate de cafea). Aceste fapte sunt cu atât mai grave cu cât au fost comise de un agent de poliţie pus să apere şi să păzească Primăria de hoţi”, se arată în plângerea poliţiştilor comunitari din Câmpulung Moldovenesc.
De cealaltă parte, Marian Dumitrescu recunoaşte că a discutat la şedinţa respectivă subiectul plângerilor înaintate ziarelor locale.
„Este unul Andronic care e la baza tuturor acestor plângeri, iar din datele mele ştiu că până acum are vreo 15 astfel de sesizări. El a fost propus pentru sancţionare şi de atunci a început să trimită plângeri peste tot”, a precizat şeful Poliţiei Comunitare Câmpulung Moldovenesc.
Dumitrescu a recunoscut că în ziua când a avut loc şedinţa se afla în concediu, dar nu vede nimic anormal că s-a prezentat la serviciu şi şi-a îndeplinit atribuţii pentru care nu avea nici un drept în acea perioadă.
„Nu aveam rechemare din concediu, dar nu trebuie aşa ceva. Regulamentul de ordine interioară prevede că orice problemă trebuie rezolvată”, a declarat Marian Dumitrescu
Cu alte cuvinte, un regulament de ordine interioară este mai tare decât o lege, deşi Câmpulung Moldovenesc este tot în România şi ar trebui să fie taman invers.
Condamnat cu suspendare, agentul Crăciunescu îşi continuă activitatea
Un alt subiect fierbinte adus în discuţie de subalternii şefilor Poliţiei Comunitare din Câmpulung Moldovenesc este legat de agentul Florin Crăciunescu. Acesta a suferit o condamnare cu suspendare după ce a fost prins în timp ce conducea o maşină, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conform legilor din România, Crăciunescu trebuia suspendat din funcţie încă din momentul în care Parchetul l-a trimis în judecată. Acest lucru nu numai că nu s-a întâmplat la vremea respectivă, dar nici după mai multe luni, în dosar existând deja o condamnare.
„Am discutat cu agentul în cauză. Mi-a confirmat că are o condamnare, dar mi-a spus că nu este definitivă. I-am cerut adjunctului meu să trimită şi la Parchet o adresă pentru a afla stadiul dosarului, iar în funcţie de răspuns vom lua o decizie legală”, a mărturisit Dumitrescu.
Acesta şi-a justificat întârzierea luării unei măsuri în acest caz prin aceea că instituţia pe care o conduce nu a aflat decât din presă despre dosarul agentului Florin Crăciunescu.
(24 aug 2009, 12:46:03