Problema deversării dejecţiilor în Parcul Dendrologic Şipote a fost rezolvată de ACET şi Primăria Suceava în timp record pentru meleagurile noastre.
La mai puţin de o săptămână după ce Monitorul de Suceava a semnalat că aproape 10 hectare de parc sunt poluate zilnic cu dejecţiile din WC-urile de pe strada Ştefăniţă Vodă şi cele ale bazei sportive a E.ON din municipiul Suceava, echipele ACET şi ale municipalităţii, presate de Garda de Mediu, au identificat o veche canalizare, prăbuşită în 3-4 locuri, pe care societatea de apă şi canal a reparat-o şi a repus-o în funcţiune.
Viceprimarul Viorel Seredenciuc ne-a declarat, ieri, că nu este vorba de o soluţie definitivă, ci una care să asigure salubritatea zonei pentru doi-trei ani, până când se va realiza o canalizare nouă, cel mai probabil cu finanţare din programul ISPA, deoarece vechea conductă prăbuşită a aparţinut reţelei publice.
„Deocamdată, la această conductă refăcută s-au racordat toate casele la care erau probleme şi nu se mai deversează nimic în parc, apele menajere ajung în Cacaina (n.r. ovoidul din Pârâul Cetăţii)”, a afirmat Viorel Seredenciuc.
În ceea ce priveşte curăţenia în parc, viceprimarul a arătat că este treaba proprietarului terenului, respectiv a Direcţiei Silvice, dar a dat asigurări că municipalitatea va da tot ajutorul posibil echipelor de ecologizare.
Contactat, directorul adjunct al Direcţiei Silvice, Valerian Solovăstru, a promis că, în cursul zilei de astăzi, 40 de oameni de la ocolul silvic Pătrăuţi vor face curăţenie în Parcul Şipote.
(20 aug 2009, 14:22:46