Unul dintre proiectele înscrise pe ordinea de zi din şedinţa Consiliului Judeţean de săptămâna viitoare vizează schimbarea destinaţiei sumei de 28 de miliarde de lei vechi provenite dintr-un credit pe care instituţia l-a contractat în urmă cu doi ani de zile. Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a declarat, marţi, că banii erau prevăzuţi pentru reabilitarea Centrului de Asistenţă Socială din comuna Păltinoasa şi vor fi redirecţionaţi pentru refacerea drumurilor judeţene afectate de inundaţiile de anul trecut, în special a drumului Argel -Modoviţa. El a spus că pentru repararea drumurilor finanţarea trebuia asigurată prin Fondul European de Solidaritate, însă banii din acest Fond întârzie să apară. Cele 28 de miliarde de lei vechi provin din împrumutul de 500 de miliarde luat de Consiliul Judeţean Suceava în urmă cu doi ani.