Leafa medie a salariaţilor din judeţul Suceava a înregistrat o scădere de aproape 2% de la o lună la alta, această situaţie putând fi considerată alarmantă, în condiţiile în care în ultimii ani datele statistice lunare au consemnat creşteri uşoare, dar constante, ale veniturilor angajaţilor din judeţ.
Conform analizelor Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, în luna iunie a acestui an cei aproape 104.000 salariaţi din judeţ au avut un câştig mediu net de 1.049 de lei, cu 18 lei mai mic decât în luna precedentă, de unde rezultă o scădere de 1,7%. Aproximativ aceeaşi situaţie este valabilă şi în cazul salariului mediu brut, de 1.421 de lei în luna iunie, cu 1,8% mai mic decât în luna mai.
Din statistici rezultă că angajaţii din sectorul agricultură, vânătoare şi servicii anexe au înregistrat cele mai importante scăderi ale salariilor, în timp ce mai puţin afectaţi sunt angajaţii care activează în domeniile industrie şi construcţii.
Faţă de media la nivel naţional privind salariile, sucevenii continuă să fie în coada clasamentului.
Din statistici rezultă că în iunie 2009, salariul mediu net din judeţ, de 1.049 de lei, a fost cu aproape 24% mai mic decât cel mediu net din România, cifrat la 1.379 de lei.
Unii cu salarii mai mici, alţii fără loc de muncă
Dacă unii angajaţi au salarii mai mici, alţii au rămas fără locuri de muncă.
Datele contabilizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava relevă faptul că rata şomajului continuă să crească, în luna iunie ajungând la 5,6%, faţă de doar 3,7%, cât se înregistra în aceeaşi lună din anul precedent.
Cei mai mulţi şomeri beneficiază de indemnizaţie de şomaj, ceea ce înseamnă că şi-au pierdut recent locul de muncă.
Nu mai puţin de 8.628 de persoane din judeţ beneficiau, în iunie, de indemnizaţie de şomaj, în timp ce anul trecut, în aceeaşi perioadă, erau înregistraţi doar 3.158 de şomeri indemnizaţi. Practic, numărul de şomeri proaspăt intraţi în evidenţe este de aproape trei ori mai mare decât anul trecut.