În numărul de marţi, 11 august, cotidianul nostru a publicat articolul intitulat „Rapoarte şi plângeri la Minister după bacalaureatul organizat la Colegiul Samuil Isopescul”, articol realizat în baza plângerii depuse la Inspectoratul Şcolar Judeţean de către preşedintele Comisiei pentru examenul de bacalaureat, conferenţiar universitar doctor Aurel Maxim. Această plângere o vizează pe directoarea Colegiului Tehnic „Samuil Isopescul” Suceava, Michaella Melinte, căreia i se aduc acuzaţii extrem de grave. În cursul zilei de ieri am primit o scrisoare de la profesorul Aurel Maxim, pe care o reproducem integral în cele ce urmează, cu precizarea că intertitlurile ne aparţin.

 

„După apariţia articolului, am primit telefoane de bucurie şi speranţă de la salariaţi ai Colegiului sus-amintit”

Sunt conf. univ. dr. Aurel Maxim, fostul preşedinte al Comisiei de examinare de la Colegiul “Samoil Isopescu” şi vreau să vă aduc la cunoştinţă faptul că ieri, după apariţia articolului în Monitorul de Suceava, am primit 5-6 telefoane de bucurie şi speranţă de la salariaţi ai Colegiului sus-amintit. Aşa am aflat de articol, eu fiind în concediu pentru câteva zile, unde nu am internet. Aceşti oameni, fie ei dascăli, fie angajaţi din administrativ, sunt disperaţi. Nerăbdarea lor de a o revedea pe doamna Melinte în postura de simplu profesor a atins apogeul.
Vreau să fiu bine înţeles. Nu este vorba aici de orgoliul meu şi nici de vendete. Eu nu cer ca doamna Melinte să fie sancţionată pentru comportamentul execrabil pe care l-a avut faţă de mine, după afişarea rezultatelor. Nu cer măsuri împotriva ei pentru că m-a dat afară din birou, pentru că îmi închidea telefonul, pentru că nu-mi mai răspundea la salut sau pentru că m-a umilit în faţa elevilor şi a membrilor comisiei. Eu vreau să se ştie că acolo, la Colegiul “Samoil Isopescu”, este un adevărat bastion al dictaturii comuniste, nu ştiu dacă şi ultimul, dar cert e că există. Acolo predomină o atmosferă tensionată şi apăsătoare, acolo nu există climatul în care să fie posibilă desfăşurarea unei activităţi didactice normale.
Această doamnă, după 14 ani de directorat, a pierdut contactul cu realitatea, crede că i se cuvine şi i se poate permite orice, terorizează salariaţii pe care îi conduce, este atât de mare în ochii ei încât nu mai poate privi spre oameni. Ceea ce mi-au relatat dascălii şi alţi angajaţi din acest liceu legat de comportamentul directorului frizează, deseori, ridicolul şi tocmai de aceea nu vreau să intru în detalii. Dumneaei consideră această şcoală ca pe o moşie proprie şi de aceea, tot ce mişcă aici trebuie să i se supună necondiţionat, inclusiv persoanele străine, cum am fost eu. Aşa se întâmplă când te îndrepţi spre al 4-lea mandat consecutiv. Doar nu întâmplător şefii statelor, rectorii universităţilor, decanii facultăţilor etc. pot beneficia de maximum două mandate. Altminteri există inclusiv riscul de a apărea adevărate tulburări de comportament ale persoanei în cauză şi poate ajunge vrednică de toată compasiunea.

 

„Aceşti dascăli, de o calitate extraordinară, muncesc la <Samoil Isopescu> într-o tensiune de nedescris”

Eu puteam foarte bine, după terminarea bacalaureatului, să mă detaşez total de acest episod şi să-mi focalizez atenţia asupra numeroaselor probleme care îmi stau în faţă, spre rezolvare. După ce am văzut acolo însă, timp de 3 săptămâni, tăcerea mea ar fi însemnat laşitate. O laşitate condamnabilă şi contraproductivă pentru personalul didactic care lucrează acolo, dar şi pentru elevi. Eu am un respect deosebit pentru această categorie a dascălilor din preuniversitar, pentru că au o muncă foarte complexă şi foarte grea.
Nu puteam să nu fiu impresionat de diriginţii şi profesorii care au fost alături de elevi (în faţa şcolii, fireşte), la toate examenele, pentru a-i susţine şi pentru a-i consola. Atunci când i-am eliminat pe cei şapte de la proba de română, aceşti dascăli, cu toate regretele lor, au afirmat că am procedat corect. Au fost de acord că trebuie să departajăm elevii foarte buni de cei mai puţin buni; să nu răsturnăm ierarhia valorilor, să nu îi demobilizăm pe cei silitori. O doamnă dirigintă îmi povestea câtă muncă de convingere a dus cu elevii ei pentru a-i determina să înveţe, însă replica acestora părea a fi implacabilă: „... ne descurcăm noi... numa’ proştii învaţă... ştim noi cum să procedăm de la colegii din anii trecuţi...”. Aceşti dascăli, de o calitate extraordinară, muncesc la “Samoil Isopescu” într-o tensiune de nedescris, sunt cu sabia lui Damocles deasupra capului, tot timpul. Unii mi-au spus că abia aşteaptă să se pensioneze, numai ca să scape de această directoare care promite că va rămâne în funcţie până la adânci bătrâneţe.
Eu ştiu că atunci când eşti într-o funcţie nu poţi mulţumi pe toată lumea, dar aici vorbim de percepţia şi de strigătele de disperare ale majorităţii.
Pentru invincibila doamnă Melinte, gândul că scaunul pe care stă de 14 ani s-ar putea clătina este un adevărat coşmar. Cred că refuză categoric să ia în calcul o asemenea variantă, chiar şi în glumă.
Desigur, “şocata” directoare invocă acum presupuse încălcări ale unor articole din regulamente, face tot felul de afirmaţii care sfidează logica, adevărul şi bunul simţ, amestecă lucrurile, îşi pune întrebări, improvizează, pentru a ieşi din încurcătură. Aş putea să le iau în răspăr pe toate, însă nu cred că este cazul.

 

„În România anului 2009, într-o instituţie publică de învăţământ, încă se mai practică dictatura”

Reamintesc faptul că la “Samoil Isopescu” proporţia elevilor promovaţi la bacalaureat în 2009 a fost de 49,2%, în timp ce la Liceul Sportiv se apropie de 85%. Şi sportivii au dat examen tot în acest centru, exact în aceleaşi condiţii, exact cu acelaşi preşedinte. O situaţie incomparabil mai bună au avut-o şi absolvenţii de la Liteni care au fost examinaţi aici.
Fac precizarea că singurul examen care a început mai târziu a fost cel de matematică, dar motivele le ştie toată ţara, nu a fost ceva specific centrului nostru de examen. La fiecare probă însă, elevii au intrat în sala de examen la ora stabilită. De asemenea, menţionez că eu nu i-am imputat directoarei faptul că n-a mai trecut pe la şcoala pe care o conduce timp de două săptămâni, sau că n-a telefonat, ci pentru că a avut acea reacţie descalificantă din ziua afişării rezultatelor şi comportamentul din zilele următoare. Doamna Melinte mi-a spus că acest liceu a obţinut cele mai slabe rezultate din istoria sa. Dacă este aşa, înseamnă că ceva nu funcţionează, ceva trebuie schimbat. Tot atunci, a ţinut să-mi amintească că este directoarea acestui liceu de “20 de ani”. Ulterior am aflat că sunt doar 14. Dumneaei şi-a spus, fără să vrea, dezideratul, nu faptele consumate.
În opinia mea, domnul Vasile Monacu are dreptate. La bacalaureatul 2009 de la Centrul de examinare “Samoil Isopescu” din Suceava nu s-au întâmplat lucruri grave. Eu pot să trec chiar uşor şi rapid peste jignirile şi mitocăniile de care dau dovadă unii oameni din jurul meu. Altceva este revoltător şi trist: în România anului 2009, într-o instituţie publică de învăţământ, încă se mai practică dictatura, încă se mai lucrează sub ameninţare şi teroare, încă mai sunt conducători aleşi pe viaţă. Şi toate acestea, în condiţiile unor salarii de mizerie şi a incertitudinii care domneşte în învăţământul românesc. Cred că dascălii noştri merită totuşi altceva.

Cu deosebit respect,
Conf. univ. dr. Aurel MAXIM

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „La Colegiul 'Samoil Isopescu' este un adevărat bastion al dictaturii comuniste”.

Comentarii