Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, apreciază că până la sfârşitul acestui an administraţia publică suceveană nu va fi lovită de disponibilizări sau, dacă vor fi, acestea nu vor fi semnificative. Flutur a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că până în data de 2 septembrie a.c. Guvernul va avea, în linii mari, stabilite standardele de cost şi calitate, care vor permite o apreciere mai exactă a personalului necesar pentru funcţionarea unei administraţii publice locale. „Nu vorbim neapărat că trebuie să reduci personalul, dar dacă vorbim de standarde de cost, cu siguranţă vom găsi scheme supradimensionate la anumite primării, chiar şi la consilii judeţene. Vom avea o discuţie cum să fim eficienţi. Nu se pleacă pe linia că nu ştiu câţi trebuie daţi afară. Vine campania electorală, dar trebuie să fim realişti. Reducerea cheltuielilor cu personalul înseamnă şi reduceri de personal acolo unde schemele sunt umflate şi nu se justifică. La Suceava, la Consiliul Judeţean şi la primării ştiu că schemele nu sunt foarte încărcate, dar vom vedea”, a afirmat Flutur.
Acesta a spus că nu are o estimare privind concedierile în rândul bugetarilor din judeţ, „dar sper să nu fie cazul”. Şeful administraţiei judeţene a spus chiar că sunt primării în judeţ care se confruntă cu un grad redus de colectare a veniturilor, din lipsa specialiştilor, deci nu se pune problema ca în cazul funcţionarilor insuficienţi să se mai facă şi reduceri.
În 2 septembrie vom şti şi schema de economii
În data de 26 august, ultimele două ministere, al Agriculturii şi al Culturii, trebuie să prezinte în Guvern schema de reorganizare a agenţiilor şi a instituţiilor pe care le au în subordine şi după aceea, în 2 septembrie, executivul îşi va asuma răspunderea pe un pachet de patru legi, inclusiv cea referitoare la comasarea unor agenţii şi companii naţionale.
„Premierul a anunţat clar în coaliţie asumarea răspunderii pe patru legi: reorganizarea agenţiilor şi companiilor naţionale, salarizarea unică, legile educaţiei şi cumulul salariilor cu pensiile. Discuţii au fost şi în alte zile, ieri premierul a anunţat calendarul accelerat”, a arătat Flutur.
Pentru a putea limita deficitul bugetar la 7,3% din PIB, nivel agreat cu FMI pentru acest an, Guvernul trebuie să economisească peste un miliard de euro. Fără aceste măsuri, deficitul este calculat că ar ajunge la 8,3-8,4% din PIB. Ministerul Finanţelor estimează că, la nivelul cheltuielilor bugetare, 1,5 miliarde de lei vor fi economisite din impunerea concediilor fără plată pentru personalul bugetar, de câte zece zile, şi aproape 500 de milioane de lei vor fi scutite din "înlocuirea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător".