Cel mai vechi partener extern al judeţului Suceava, Regiunea Schwaben din Germania, şi-a sărbătorit sâmbătă ziua, cu inaugurarea oficială a Biroului informaţional al regiunii, de la Casa Prieteniei din municipiul Suceava, vernisajul expoziţiei „Culorile Europei”, a pictorului Manfred Jacob Vogt, şi cu o seară bavareză oferită de preşedintele Consiliului Regiunii Schwaben, Jurgen Reichert, la Conacul Domnesc. Oaspeţi au fost conducerea administrativă a judeţului Suceava, guvernatorul de Cernăuţi, Vladimir Kuliş, vicepreşedintele regiunii Mayenne, Jean Marc Allain, şefi ai instituţiilor descentralizate din judeţul Suceava, dar şi medici, universitari, jurnalişti sau reprezentanţi ai unor ONG-uri care au derulat parteneriate cu regiunea bavareză.
În discursul de la inaugurarea centrului de informare de la Casa Prieteniei, preşedintele Consiliului Regiunii Schwaben, Jurgen Reichert, l-a felicitat pe „dragul prieten Flutur” pentru existenţa Casei Prieteniei, în care fiecare regiune parteneră a judeţului Suceava are un birou şi a dat un strălucit exemplu de diplomaţie. Astfel, după ce şi-a prezentat unitatea statală pe care o conduce, prima regiune vest-europeană care a făcut, în urmă cu 12 ani, un parteneriat cu una est-europeană, o regiune de 1,8 milioane de locuitori şi o administraţie de 200 de ani, creată de francezi, preşedintele Reichert a arătat că Schwaben a fost întotdeauna o zonă foarte paşnică, de unde nu a pornit niciodată în istorie vreun război, „şi asta probabil pentru că puterea a fost întotdeauna împărţită şi nu a fost într-o singură mână”. El a vorbit despre Schwaben ca despre „un teritoriu cu oameni creativi, care iubesc muzica, iubesc cultura şi asta ne leagă cu regiunea dumneavoastră”, unde a derulat numeroase proiecte în domeniul social, sănătăţii şi educaţional. „Numai prin educaţie şi cultură putem să ne însuşim instrumentele necesare pentru a realiza lucrurile cu cumpăt şi a nu ne lăsa atraşi de ideologii radicale. De aceea e bine să avem multă, multă educaţie şi cultură”, a arătat Jurgen Reichert.
Nemţii au mulţumit fostului lor preşedinte Georg Simnacher, românii, conducerii Consiliului Judeţean de dinainte
Reichert a afirmat că următoarea sa dorinţă este realizarea unui parteneriat între o localitate din judeţul Suceava şi o localitate din Schwaben şi a adus mulţumiri „celor care au avut ideea de a crea această instituţie aici şi au realizat-o, şi doctorului Georg Simnacher, care a avut ideea acestui parteneriat”, predecesorul său la preşedinţia Regiunii Schwaben.
Obligat oarecum de discursul partenerului german, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a procedat la fel, fără însă a menţiona şi numele celui care l-a precedat în funcţie şi a pus bazele parteneriatelor externe ale judeţului, Gavril Mîrza. „Mulţumesc celor care au construit acest parteneriat şi celor care au construit acest edificiu, conducerea CJ dinaintea mea. Mă bucur că mi-a revenit sarcina plăcută de a pune în aplicare acest parteneriat în continuare”, a spus Gheorghe Flutur. El a arătat că, prin inaugurarea centrului de informare, „Germania deschide astăzi o Ambasadă a Prieteniei la Suceava”. „Cei doi părinţi fondatori ai UE, Germania şi Franţa, au venit în vizită la copilul lor mai mic din Europa de Est, de care au avut grijă în urmă cu 12 ani”, a spus preşedintele Flutur şi a apreciat că ulterior parteneriatul a continuat şi dincolo de graniţă, în nordul Bucovinei, la Cernăuţi. „Politica regiunilor este politica viitorului în UE”, a declarat Gheorghe Flutur.
Al treilea partener al Sucevei, din cei „Patru pentru Europa”, vicepreşedintele Regiunii Mayenne din Franţa, Jean Marc Allain, a apreciat că nemţii au fost primii care au făcut funcţional spaţiul pus la dispoziţie de suceveni în Casa Prieteniei şi a promis că într-un timp destul de scurt va exista aici şi un punct de informare francez.
Aproximativ 300 de oameni au băut bere nemţească şi au mâncat specialităţi şvăbeşti, la Conacul Domnesc
După Casa Prieteniei, sărbătoarea a continuat la Complexul Muzeal Bucovina, cu vernisajul expoziţiei „Culorile Europei”, apoi circa 300 de suceveni, nemţi, francezi şi urcaineni au petrecut o seară bavareză în splendidul parc de la Conacul Domnesc. În ţinute de seară marea majoritate, oaspeţii au fost primiţi de preşedinţii Reichert şi Flutur şi de neobositul universitar bavarez Otto Hallabrin. Specialităţile gastronomice şvăbeşti, peste 500 de litri de bere trimişi la Suceava de opt mari producători din Bavaria, muzica şi dansurile populare din cele patru regiuni partenere dăruite oaspeţilor graţie Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, lumina făcliilor şi a lumânărilor au creat o atmosferă specială, în care toată lumea s-a simţit bine. Inclusiv cei patru lideri politici, de la Suceava - Gheorghe Flutur, Schwaben - Jurgen Reichert, Mayenne - Jean Marc Allain şi Cernăuţi - Vladimir Kuliş, care au intrat cu veselie în hora dansatorilor de la „Ciprian Porumbescu” şi au băut bere Bruderschaft pentru a-şi cimenta prietenia. Bruderschaft este un toast frăţesc, neformal, în care două persoane ridică simultan paharul, rostesc un toast scurt, beau din pahar unul peste mâna celuilalt, se sărută şi îşi spun de acum înainte pe nume. Semnificaţia este „lăsăm armele jos şi suntem fraţi”.
Expresia literalmente înseamnă "frăţie de băut", de obicei, de băut bere, dar astăzi Bruderschaft este considerat un mod civilizat de a marca începutul unei prietenii solide.
(10 aug 2009, 15:09:08