Garda Financiară Suceava a confiscat, în urmă cu două zile, un tir plin cu materiale de construcţii de contrabandă de provenienţă italiană. Comisarii financiari au confiscat nu mai puţin de 2.336 de cărămizi pentru faţade, 7,2 tone de mortar, 34 de saci de adeziv pentru construcţii, 24 rigole de piatră, 20,07 metri pătraţi de piatră pentru placat, 43 de cărămizi de sticlă şi 25 de metri pătraţi de piatră albă pentru pavaj.
Potrivit directorului coordonator al Gărzii Financiare Suceava, Ionuţ Vartic, transportul avea ca destinatar firma Stefan Com Trans SRL din Comăneşti, însă în urma verificărilor s-a constatat că societatea comercială era una „fantomă”, în condiţiile în care şi-a încetat activitatea din anul 2007.
Vartic a explicat că respectivul mijloc de transport a intrat în România printr-un punct de frontieră din judeţul Bihor, la primele ore ale dimineţii zilei de joi, 6 august 2009. La frontieră, şoferul tirului a prezentat două documente de transport al mărfii, care conţineau tipul mărfii, firma care efectua transportul, precum şi destinaţia acestuia, respectiv oraşul Cajvana.
„În urma verificărilor pe care le-am efectuat am constatat că firma care era trecută ca beneficiar al mărfurilor, SC Stefan Com Trans SRL, are un comportament de firmă fantomă”, a subliniat Vartic.
Firma se afla în dizolvare judiciară
El a explicat că firma respectivă se află în dizolvare judiciară şi nu a depus declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi deconturile de TVA din luna decembrie 2007. Vartic a mai precizat că proprietarul firmei este un bărbat din comuna Cumpăna, judeţul Constanţa, acesta fiind şi administratorul societăţii comerciale.
Directorul coordonator al Gărzii Financiare a adăugat că după ce s-a descoperit că societatea la care trebuia să ajungă transportul este o firmă fantomă, comisarii financiari au luat legătura cu reprezentanţii firmei care efectua transportul, pentru interceptarea acestuia. Comisarii financiari au oprit transportul în comuna suceveană Pojorâta, după care l-au însoţit până la locul indicat pentru descărcare, din oraşul Cajvana.
„Aici nu s-a prezentat nici un reprezentant legal al firmei care era trecută pe documentele de transport, motiv pentru care întreaga marfă a fost confiscată”, a mai declarat Vartic. El a mai precizat că SC Stefan Com Trans SRL din Comăneşti a fost amendată cu suma de 20.000 de lei, pentru desfăşurarea de activităţi comerciale ilicite, fără a avea documente legale de provenienţă a mărfurilor.