Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a anunţat că la începutul lunii octombrie a.c. va participa, în Germania, la Forumul de Investiţii al Asociaţiei Bavareze a Industriaşilor în Construcţii, eveniment la care vor fi prezenţi unii dintre cei mai mari investitori germani în domeniul infrastructurii.
Flutur a precizat că una dintre temele de discuţii din cadrul forumului va fi legată de posibilităţile de investiţii în România în domeniul infrastructurii.
„Din acest motiv vreau ca în urma acestui forum să reuşim să realizăm colaborări cu firme din Germania, care să vină în judeţul Suceava şi să investească în infrastructură, respectiv drumuri, reţele de apă şi canalizare, şi chiar pentru aeroportul din Suceava”, a declarat şeful administraţiei judeţene. Gheorghe Flutur a precizat că la forumul din Germania au fost invitate doar cinci persoane din România.
( 8 aug 2009, 12:27:00
Willkommen in Bavaria, Schmetterling !