Cristian Cajvănean (37 de ani), proprietarul casei de schimb valutar care a fost jefuit de 400.000 de lei, la câţiva metri de blocul în care locuia, a murit, în noaptea de joi spre vineri, după 17 zile de agonie.
În jurul orei 1:00, Cristi a suferit un stop cardio-respirator şi, în ciuda intervenţiei medicilor de gardă, nu s-a mai putut face nimic.
„S-au făcut manevre de resuscitare, dar... în zadar”, au declarat medicii.
Trecuseră aproape două săptămâni şi jumătate de când Cristi era în comă cerebrală şi era ţinut în viaţă doar cu ajutorul aparatelor.
Singurii care mai sperau într-o minune erau rudele şi prietenii lui. Nu au renunţat să spere că, într-o bună zi, Cristi îşi va reveni.
Au luat legătura şi cu specialiştii din alte clinici universitare, dar au decis în cele din urmă că transferul în altă unitate sanitară nu ar fi o soluţie în condiţiile în care transportul este dificil de realizat, iar terapia aceeaşi.
Din păcate, speranţele lor au murit o dată cu Cristian Cajvănean, pe un pat de spital, în „Reanimarea” Spitalului Judeţean.
Au rămas în urmă părinţi şi o soţie cu inimile sfâşiate de durere şi un băieţel în vârstă de 6 anişori care încă îşi mai aşteaptă tatăl să se întoarcă acasă.
Indivizii acuzaţi de poliţişti şi procurori că au pus la cale jaful asupra administratorului casei de schimb valutar îşi susţin sus şi tare nevinovăţia în spatele gratiilor.
Doar unul dintre ei, conştient că nu mai există cale de scăpare, a recunoscut şi a mărturisit tot, cum au plănuit şi pus în executare tâlhărirea lui Cajvănean.
„Era un băiat deosebit”
Vestea morţii lui Cristian Cajvănean a ajuns şi la urechile vecinilor acestuia. În blocul în care se mutase nu tare de mult, pe strada Gherasim Buliga, oamenii erau trişti.
Au pierdut –spun ei – un vecin tare bun. „Cristi era mereu jovial, politicos, săritor... erau un om extraordinar. Eu nu am o situaţie materială aşa de bună, iar el mă mai ajuta din când în când. Păcat, mare păcat...”, mărturiseşte o bătrânică care locuieşte pe acelaşi palier cu apartamentul familiei Cajvănean. La uşa familiei îndoliate nu ne-a răspuns nimeni.
Un etaj mai jos, o altă femeie în vârstă ne povesteşte cu drag de fostul ei vecin: „S-a scris că era valutist. Nu e aşa. Cristi nu era genul ăla cu ceafa lată, cu lanţuri la gât, care să schimbe bani la colţul străzii. Era un băiat deosebit. Toţi vecinii îl îndrăgeam. Nenorocirea (n.r.-tâlhăria) s-a petrecut la doi metri de balconul meu. Nu am văzut şi nu am auzit nimic”.
Pe Cristi, prietenii, apropiaţii, şi-l amintesc mereu cu zâmbetul pe buze.
Ieri, la mai multe case de schimb valutar din oraş s-a pus doliu, colegii de breaslă ai lui Cristian Cajvănean fiind şi ei marcaţi de sfârşitul tragic al acestuia.
Trupul neînsufleţit va fi depus, astăzi, după efectuarea necropsiei, la Biserica Sf. Nicolae din municipiul Suceava, iar data înmormântării nu era, ieri seară, încă stabilită, cea mai probabilă dată fiind marţi, 11 august.
Scenariul unei nenorociri
Luni, 20 iulie, a.c., în jurul orei 19:00.
Cristian Constantin Cajvănean a strâns banii de la mai multe case de schimb valutar şi se îndrepta spre casă. Era una dintre puţinele seri în care mergea singur spre domiciliul său.
Avea asupra sa echivalentul în lei şi valută a 400.000 de lei.
Şi-a parcat maşina şi mai avea câteva zeci de metri până acasă.
Pe o alee ce trece exact prin faţa blocului său, doi indivizi necunoscuţi l-au atacat, unul dintre agresori lovindu-l de două ori cu un par în cap.
I-au luat geanta cu bani şi au fugit printre blocuri.
Ulterior, unul dintre cei doi agresori, Gheorghe Anton (22 de ani), zis „Legionarul”, din Adâncata, a mărturisit că proprietarul casei de schimb valutar era filat de aproape două săptămâni, povestind cu lux de amănunte cum au pus la cale întregul jaf şi cum se aşteptau să scoată nu 400.000 de lei, ci 300.000 de euro.
După jaf, a reuşit să meargă până acasă şi să-şi sune apropiaţii
Deşi, iniţial, se ştia că proprietarul casei de schimb valutar a fost găsit, inconştient şi plin de sânge, la locul faptei, lucrurile nu au stat deloc aşa.
Cristi a reuşit să se ridice de la pământ şi s-a deplasat până la apartamentul său, unde i-a povestit soţiei ce s-a întâmplat. În momentul în care ambulanţa şi cadrele medicale au ajuns în zonă, Cristian Cajvănean se afla la domiciliul său şi a coborât pe picioarele lui în stradă.
„Avea o rană urâtă la cap, dar nu părea să se simtă rău. Era perfect conştient, se ţinea bine pe picioare şi vorbea întruna la telefon. A spus că i s-a furat o sumă mare de bani, dar nu a precizat cât. La un moment dat, am remarcat la el nişte mişcări involuntare ale ochilor, pe care noi le numim convulsii focalizate, semn ce indică o atingere a centrilor nervoşi. Am fost uimiţi să aflăm, a doua zi, că a intrat în comă”, au povestit ambulanţierii.
Şanse zero de supravieţuire
La Spitalul Suceava, Cristi Cajvănean a fost operat de urgenţă, în aceeaşi noapte, după ce, în urma investigaţiilor, medicii au depistat prezenţa unui cheag de sânge pe creier, produs în urma agresiunii.
Intervenţia chirurgicală nu a avut darul să-i salveze viaţa, deoarece, la scurt timp după înlăturarea hematomului identificat iniţial, s-au constatat şi alte leziuni pe creier, care continuau să producă hemoragii şi care nu puteau fi îndepărtate prin nici o metodă.
Medicii au arătat că proprietarul casei de schimb valutar nu are şanse să-şi revină deoarece diagnosticul în cazul său este unul cumplit: moarte cerebrală.
Şase suspecţi, din care doar unul se mai află în libertate
La aproximativ o săptămână şi jumătate de la atacul comis asupra lui Cristi Cajvănean, ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale au reuşit să pună mâna pe cinci suspecţi, săltaţi şi închişi de judecători în spatele gratiilor.
Dosarul a fost preluat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) –Serviciul Teritorial Suceava, fiind vorba de un grup în stil mafiot, suspect de comiterea şi a altor jafuri asupra unor valutişti.
Gheorghe Anton şi Iulian Spatariu, ambii din Adâncata, au fost –susţin anchetatorii –cei care l-au atacat pe proprietarul casei de schimb valutar.
Ceilalţi, Dan Platoc, zis „Caşuba”, în vârstă de 31 de ani, şi Constantin Lungu, în vârstă de 29 de ani, ambii din municipiul Suceava, precum şi Vasile Crasi, în vârstă de 25 de ani, din Ipoteşti, consideraţi de anchetatori a fi capii grupării, s-au ocupat cu supravegherea victimei şi studierea programului, a traseelor pe care aceasta le folosea.
În scenariul făcut de anchetatori mai apare un nume, cel al lui Alin Novac, în vârstă de 24 de ani, din comuna Dumbrăveni, dispărut de la domiciliu, însă pe numele căruia procurorii DIICOT vor cere la începutul săptămânii viitoare un mandat de arestare preventivă.
Rolul lui Alin Novac, susţin surse judiciare, era de şofer.
El a fost cel care i-a preluat, din zona Grădiniţei nr. 1, de pe strada „Alexandru Ienceanu”, pe Anton şi Spatariu, imediat după comiterea jafului, şi i-a dus pe un câmp dintre Ipoteşti şi Bosanci, unde s-au întâlnit cu ceilalţi membri ai grupării, au împărţit banii şi au dat foc la geantă.
„Închisoare pe viaţă”
Odată cu moartea lui Cristian Cajvănean, anchetatorii vor schimba, cel mai probabil, şi încadrarea juridică a faptei.
Dacă în prezent, suspecţii sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat şi tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, în funcţie de actele medico-legale, ei pot ajunge în boxa acuzaţiilor pentru tâlhărie urmată de moartea victimei şi chiar omor deosebit de grav, dat fiind faptul că fapta a fost comisă cu premeditare.
Această nouă încadrare juridică le mai poate aduce cinci ani în plus la pedeapsa maximă pe care o riscă, însumând 30 de ani de puşcărie.
Surse judiciare ne-au mărturisit că, în timpul audierilor, întrebat ce ar trebui să păţească tâlharii lui Cajvănean, unul dintre indivizii consideraţi a fi capii grupării aruncate după gratii, care neagă cu vehemenţă implicarea sa în toată această poveste, a declarat: „Închisoare pe viaţă”
( 8 aug 2009, 21:58:05
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe Cristi. Amin