Printează articolul
Trimite e-mail
Câteva zeci de credincioşi din comunele Udeşti, Bosanci şi satele din împrejurimi au participat ieri la o slujbă specială oficiată la biserica din Mănăstioara, ridicată de Ştefan cel Mare, din lemnul stejarului în care domnitorul şi-a găsit scăpare, după ce a fugit de duşmanii tatălui său.
Chiar dacă drumul de la Ruşi – Mănăstioara până la schitul lui Ştefan cel Mare este anevoios şi a plouat destul de puternic, credincioşii din împrejurimi au ales şi în acest an să fie prezenţi în acest loc, plin de istorie, la Sărbătoarea Schimbarea la Faţă.
Cimitir vechi de sute de ani
Preotul Gheorghe Morişca, parohul bisericii din Plăvălari, a cărei filie este şi Mănăstioara, a săvârşit ieri, împreună cu un sobor de preoţi, Sfânta Liturghie, în curtea schitului. Părintele ne-a povestit că, după cum spune tradiţia, în ziua în care se sărbătoreşte Schimbarea la Faţă se serba hramul cimitirului, care este în curtea schitului.
„Se presupune că acest cimitir ar fi primul construit după ce austro-ungarii au ocupat Bucovina, şi deservea toate satele din zonă. Oamenii au păstrat obiceiul de a veni la slujbă, an de an, la această biserică, construită în jurul anului 1700”, a mai spus preotul paroh.
Stejarul care l-a salvat pe Ştefan
Tradiţia spune că „pe când Ştefan cel Mare era un flăcăiandru, a fost luat de tatăl său, Bogdan Vodă, la o nuntă în satul Reuseni. Noaptea, însă, în toiul nunţii, a năvălit pe neaşteptate Petru Aron, fratele domnului, cu o ceată de oşteni şi, prinzându-l pe Bogdan, l-a omorât. Ştefan atunci, de frică, a fugit şi s-a ascuns în pădure, într-un stejar. Zadarnic l-au căutat oamenii lui Petru Aron ca să-l omoare şi pe el, că nu l-au mai găsit. După ce a ajuns domn al Moldovei, Ştefan a ridicat aici, din lemnul stejarului în care şi-a aflat scăpare, o biserică, în amintirea acestui fapt”.
Patru slujbe pe an
Fiind izolată şi foarte veche, biserica Mănăstioara are uşile închise pentru enoriaşi aproape pe tot parcursul anului. Cu toate acestea, mai mult pentru cei care locuiesc în cele circa 20 de case din apropierea bisericii, preotul paroh din satul Plăvălari deschide lăcaşul de cult de patru ori pe an, pentru a oficia slujbe religioase.
„La început slujbele se ţineau doar de sărbătoarea Schimbarea la Faţă. Acum se ţin cam patru slujbe pe an. Având în vedere că sunt câteva case în apropierea bisericii, dar şi mulţi alţi credincioşi din satele apropiate care vin aici, facem şi în sâmbăta a patra din Postul Mare, pentru pomenirea morţilor, de Sânziene, şi când este hramul bisericii, de Întâmpinarea Domnului”, ne-a spus preotul.
Nu trădează trecutul
Chiar dacă mulţi credincioşi aflaţi ieri la schitul ridicat de Ştefan cel Mare, unde se află o catapeteasmă foarte valoroasă, nu ştiau de când este biserica şi cum a rezistat atâtea sute de ani, ei au venit cu căruţele şi tractoarele, pentru a duce tradiţia mai departe.
„Atâta ştiu, că ar fi fost şi o mănăstire aici. Aşa am auzit de la bunicul meu, care mă aducea în fiecare an, pe 6 august, la această biserică. Tot el mi-a povestit că sihaştrii care vieţuiau la acest schit au fost alungaţi de păgâni, au trecut apa Şomuzului, şi s-au ascuns dincolo, în Mănăstioara, unde astăzi este şi o mănăstire”, ne-a povestit Maria Popovici.
Bani mulţi pentru restaurare
Schitul Mănăstioara este unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de închinăciune din judeţ. La începutul anilor 1900, a fost restaurat şi acoperit cu scânduri pentru a-l proteja. Cu toate acestea, nimeni nu a putut să precizeze exact vechimea bisericii.
„Au fost la un moment dat câţiva profesori şi studenţi de la arheologie, au luat câteva probe şi au spus că este posibil ca lemnul să fie din vremea lui Ştefan cel Mare. Cred că ar fi nevoie de foarte mulţi bani pentru a se face un deviz de proiect şi apoi o restaurare totală a bisericii. Poate doar pe baza unui proiect european”, ne-a mai spus preotul din Plăvălari.
( 7 aug 2009, 14:30:13