Societatea de Transport Public Local Suceava a anunţat că traseele a trei autobuze care circulă în municipiul Suceava au fost modificate, măsura fiind luată ca urmare a lucrărilor de înlocuire a unor conducte de pe străzile Mărăşeşti, Nicolae Bălcescu şi Calea Burdujeni. Astfel, pentru linia 4 a fost modificat traseul dintre Policlinică – Str. Mărăşeşti – Bulevardul George Enescu, autobuzele urmând să circule pe traseul Policlinică – Str. Universităţii – Bd. George Enescu.
De asemenea, în loc să circule pe traseul Bd. George Enescu – str. Mărăşeşti – Policlinică, autobuzele de pe linia 5 vor avea traseul Bd. George Enescu – Str. Universităţii – Policlinică.
În acelaşi timp, a fost modificat şi traseul autobuzelor de pe linia 2, care vor circula tot pe ruta Bd. George Enescu – Str. Universităţii – Policlinică, iar în Burdujeni vor avea traseul sensul giratoriu – dispecerat TPL (cinema) – str. Gheorghe Doja.
Autobuzele vor circula pe aceste trasee până pe 11 august 2009 (pentru ruta din Burdujeni) şi până la sfârşitul aceleiaşi luni pentru celelalte trasee.