Un tânăr motociclist a ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident produs din cauza unui căruţaş neatent.
Potrivit poliţiei, accidentul s-ar fi produs, luni după-amiază, în jurul orei 15:40, pe DN 2, pe raza oraşului Milişăuţi.
Florin F., în vârstă de 28 de ani, din municipiul Bacău, se deplasa cu motocicleta, în momentul în care o căruţă i-a tăiat calea.
Căruţaşul, Octavian B., în vârstă de 56 de ani, din Milişăuţi, nu s-a asigurat înainte de efectuarea unui viraj la stânga şi a pătruns pe contrasens, încercând să intre pe un teren agricol.
Exact în acel moment, însă, din sens opus, venea motociclistul care s-izbit violent în căruţă.
Potrivit unui comunicat al poliţiei, Florin F., care purta cască de protecţie, a suferit leziuni grave, iar căruţaşul a fost rănit uşor.