O femeie din comuna Vadu Moldovei a ajuns la „Reanimarea” Spitalului Judeţean Suceava, după ce a fost înjunghiată de concubinul ei în sânul stâng.
Potrivit poliţiei, fapta s-a petrecut sâmbătă seară.
În jurul orei 21:50, poliţiştii din comună au fost anunţaţi prin 112 despre faptul că o femeie din localitate, Dorica L., în vârstă de 50 de ani, a fost înjunghiată cu aproximativ o oră în urmă, agresorul fiind chiar concubinul victimei.
În faţa poliţiştilor, bărbatul, Toader S., în vârstă de 65 de ani, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, nu şi-a recunoscut fapta.
Concubina sa, au stabilit medicii, a avut noroc că lama cuţitului nu i-a străpuns cutia toracică.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean, dr. Tiberiu Brădăţan, Dorica L. avea sânul stâng perforat, însă inima nu a fost atinsă.
„Pacienta este ţinută sub supraveghere pentru ca rana să nu se infecteze”, a subliniat medicul.
La internare, femeia a declarat şi că a fost lovită cu picioarele în zona genitală, însă în urma consultului făcut de un medic ginecolog nu s-au depistat traumatisme specifice.
În privinţa agresorului, acesta a fost la un pas să fie încarcerat în arestul poliţiei, pentru tentativă de omor, însă pentru că medicii legişti au stabilit că viaţa victimei nu a fost pusă în pericol, Toader S. va fi cercetat penal în stare de libertate.
Poliţiştii bănuiesc că scandalul dintre cei doi concubini a avut loc în urma unui conflict spontan, pe fondul geloziei şi al consumului de băuturi alcoolice.