Zeci de farmacii din municipiul Suceava riscă să fie amendate de către primărie, dacă nu se vor autoriza în perioada următoare. Dacă până acum această obligaţie nu le-a fost impusă, autorizarea farmaciilor fiind făcută doar de Direcţia de Sănătate Publică, numărul tot mai mare al produselor parafarmaceutice scoase la vânzare în farmacii a dus la încadrarea acestora într-o altă categorie de activităţi comerciale.
„Majoritatea farmaciilor nu se mai limitează astăzi la vânzarea medicamentelor şi dispozitivelor medicale pentru care sunt autorizate, ci şi-au extins gama de produse comercializate cu tot felul de produse parafarmaceutice, de genul suplimentelor nutritive, cosmetice şi produse de întreţinere corporală. În acest context considerăm că farmaciile trebuie să obţină de la primărie autorizaţie pentru comercializarea acelor produse”, a declarat viceprimarul Sucevei Lucian Harşosvchi.
Dacă reprezentanţii unor farmacii au venit şi au solicitat din proprie iniţiativă această autorizare, ceilalţi riscă amenzi consistente dacă nu vor face acest pas, după ce vor fi înştiinţaţi de municipalitate de această obligaţie pe care o au.
„Serviciul Autorizare - Corp control va efectua în perioada următoare controale, în principal pentru informarea agenţilor economici asupra obligaţiilor menţionate, iar în cazul în care nu vor fi respectate prevederile legale, vom aplica sancţiunile prevăzute de lege”, a adăugat Harşosvchi.