Cei doi agenţi de poliţie de la Stulpicani arestaţi preventiv la începutul acestei luni, pentru mai multe fapte de corupţie, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Agenţii Daniel Cristian Jitari (34 de ani) şi Toader Olari (53 de ani) au fost daţi pe mâna judecătorilor pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie, abuz în serviciu, furnizare de informaţii neaccesibile publicului şi sustragere de înscrisuri.
Olari şi Jitari sunt acuzaţi de fapte extrem de grave. Potrivit anchetatorilor, Daniel Jitari a cerut şi primit diferite sume de bani de la mai mulţi indivizi, pentru a-i favoriza în derularea unor anchete penale.
Cei doi sunt acuzaţi, de asemenea, că, în schimbul a câte 600 de lei fiecare, au acceptat să efectueze demersuri pentru recuperarea unor datorii pe care o persoană din Stulpicani le avea faţă de un consătean.
În rechizitoriu, agenţii sunt învinuiţi că au furat din sediul postului de poliţie la care lucrau mai multe înscrisuri şi chiar dosare penale, făcându-i scăpaţi pe mai mulţi indivizi.
Documentele furate au fost găsite, ulterior, în urma percheziţiilor, la domiciliile celor doi poliţişti.
Mai mult, Jitari, explică procurorii, i-a prevenit în repetate rânduri pe anumiţi gaterişti şi patroni de societăţi din zonă cu ocazia unor controale anunţate ale autorităţilor silvice, poliţiei sau jandarmeriei.