Unul dintre cei doi cetăţeni ucraineni reţinuţi cu focuri de armă, după ce i-au atacat pe poliţiştii de frontieră suceveni care i-au prins că au trecut frontiera de stat a României, a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Nicolae Gherman a fost arestat preventiv, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, trecere ilegală a frontierei de stat a României şi contrabandă cu arme.
În spatele gratiilor va ajunge, cel mai probabil, şi complicele său, Ilie Ursache, cel care a scăpat deocamdată de beciurile poliţiei, pentru că se află în continuare internat în spital, sub pază, după ce a fost împuşcat în picior.
Gherman şi Ursache, ambii din oraşul ucrainean Crasna, au ajuns pe mâinile oamenilor legii în noaptea de joi spre vineri (23/24 iulie a.c.), după ce au fost depistaţi de un echipaj al poliţiei de frontieră că au trecut ilegal graniţa cu România, în zona Vicov.
Somaţi să se predea, cei doi ucraineni au ripostat şi i-au atacat pe poliţiştii de frontieră cu un spray lacrimogen, însă au fost opriţi din drum de mai multe focuri de armă trase în direcţia lor. Unul dintre acestea l-a lovit în picior pe Ilie Ursache, acesta fiind transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
Asupra celor doi a fost găsită o armă, precum şi mai multe cartuşe, fiind bănuiţi că erau implicaţi în acte de contrabandă cu arme.