Gropile, gurile de canal, obstacolele în trafic apărute peste noapte, nesemnalizate corespunzător şi alte capcane care pândesc şoferii la tot pasul pe străzile şi drumurile din judeţul Suceava parcă anume pentru a le distruge maşinile au făcut firmele de asigurări să plătească sume uriaşe pentru remedierea avariilor produse autoturismelor. Creşterea acestui cuantum determină asiguratorii să încerce să-şi recupereze banii de la cei vinovaţi de daune, respectiv de la primării sau de la Compania Naţională a Drumurilor.
Directorul uneia dintre marile firme de asigurări care operează în judeţul Suceava ne-a declarat că primele demersuri în acest sens au fost făcute încă din 2003, pentru recuperarea banilor pe care i-a decontat pentru repararea unui autoturism avariat pe un drum din zona de munte.
„Am câştigat în instanţă fără probleme şi la acea vreme era vorba despre o sumă destul de mare, în jur de 130 de milioane de lei vechi”, ne-a declarat directorul firmei de asigurări.
Sume mai mici a avut de recuperat şi de la alte primării, fără a mai fi însă nevoie să apeleze la instanţă.
„Când avem un astfel de caz încercăm mai întâi soluţionarea pe cale amiabilă, eventual o compensare cu sume pe care le avem noi de plătit la administraţiile locale pentru panouri publicitare sau alte taxe”, ne-a mai spus directorul de asigurări.
În ultimul an, firma nu a mai avut nici un litigiu de acest tip, dar la starea străzilor din oraşele judeţului nostru directorul este convins că acestea vor apărea foarte curând.
CJ are procese pentru recuperarea a 60 de milioane de lei vechi de la asiguratori
Un alt asigurator sucevean ne-a confirmat şi el că s-a confruntat cu daune provocate autoturismelor din cauza modului în care administraţiile locale înţeleg să întreţină străzile, dar spune că până acum nu a avut sorţi de izbândă în recuperarea banilor. Pe lângă costul remedierii avariilor provocate de starea străzilor şi a drumurilor judeţene şi naţionale, administraţiile ar trebui să le mai suporte şi pe cele provocate autoturismelor de proasta semnalizare, de arbori uscaţi căzuţi peste maşini, de stâlpi prost ancoraţi etc.
Consiliul Judeţean Suceava are patru procese cu firme de asigurări pentru a recupera 60 de milioane de lei vechi, contravaloarea pagubelor produse de autovehicule unor parapeţi, indicatoare sau alte mijloace aflate în patrimoniul Consiliului Judeţean, de pe raza drumurilor judeţene. Cea mai mare sumă de recuperat de la un asigurator este de 30 de milioane de lei vechi pentru un parapet flexibil distrus de o maşină, în urma unui accident, pe un drum judeţean. Vicepreşedintele CJ Daniel Cadariu ne-a precizat că CJ nu a fost niciodată acţionat în judecată de vreo firmă de asigurări pentru daune provocate autovehiculelor de starea drumurilor judeţene.