Cinci tineri care mergeau la un grătar pe un deal din comuna Şcheia nu au mai ajuns la destinaţie după ce s-au răsturnat cu maşina, accidentul petrecându-se din cauza neatenţiei celui care se afla la volan. Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri, în jurul orei 18.30, pe drumul comunal 74C, pe raza comunei Şcheia.
Din cercetările poliţiei rezultă că Ionuţ C., în vârstă de 24 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism VW, în care se mai aflau doi băieţi şi două fete, a intrat într-o depăşire fără să se asigure, lovindu-se de o autoutilitară marca Iveco, al cărei şofer era angajat regulamentar în depăşirea maşinii VW.
Din impactul lateral dintre cele două maşini, şoferul autoturismului a pierdut controlul asupra volanului, răsturnându-se în afara drumului.
Din fericire, cei cinci tineri din maşină (şoferul, Ionela C., de 18 ani, din comuna Moara, Ionuţ C., de 22 de ani, din municipiul Suceava, Andreea N., de 22 de ani, şi Daniel C., de 24 de ani, ambii din oraşul Săveni, judeţul Botoşani) au suferit leziuni uşoare, care nu le pun viaţa în pericol.
Poliţia subliniază că toţi cei cinci pasageri din autoturism nu purtau centuri de siguranţă.
Din cauză stării de sănătate, tânărul şofer nu a putut fi verificat cu etilotestul, însă la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.