Un bărbat în vârstă de 45 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni citind ziarul, a ajuns la spital după ce a fost acroşat de o maşină. Accidentul s-a produs ieri dimineaţă, în jurul orei 7.20, pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava, pe trecerea de pietoni din faţa BNR Suceava.
Din cercetările poliţiei rezultă că pietonul accidentat, Lucian U., nu s-a asigurat la traversare, ieşind brusc în faţa unui autoturism Chevrolet, condus de Nicoleta P., în vârstă de 24 de ani, din comuna Slatina. Impactul a fost violent, victima lovindu-se de parbrizul din faţă al autoturismului şi apoi căzând pe şosea.
Bărbatul accidentat, vânzător de ziare la unul din chioşcurile din zona magazinului Bucovina, a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava, din primele estimări ale medicilor rănile pe care le are necesitând în jur de 20 de zile de îngrijiri medicale.
Poliţiştii continuă cercetările, urmând a se stabili, cel mai probabil, o culpă comună. Pe de o parte, conducătoarea auto se face vinovată că nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni, în timp ce victima avea obligaţia să se asigure la traversare, chiar şi în condiţiile în care era pe loc marcat.
(21 iul 2009, 15:10:42