14 suceveni au ajuns la Spitalul Suceava cu probleme de sănătate apărute pe fondul temperaturilor ridicate înregistrate la acest sfârşit de săptămână, acesta fiind un prim bilanţ al caniculei.
Purtătorul de cuvânt al unităţii, dr. Tiberiu Brădăţan, a arătat că vineri s-au prezentat la Urgenţe două persoane care au avut de suferit din cauza căldurii, în timp ce sâmbătă şi duminică au mai venit câte şase. Potrivit responsabilului de relaţiile cu presa, majoritatea pacienţilor erau femei tinere, care fie şi-au pierdut cunoştinţa pentru o perioadă scurtă de timp, fie au prezentat dereglări ale sistemului nervos vegetativ, cum ar fi stări de agitaţie.
Recomandările medicilor
În vederea prevenirii neajunsurilor provocate de caniculă, medicii recomandă evitarea consumului de alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, precum şi evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) care sunt diuretice.
În schimb, doctorii recomandă consumul de fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece conţin o mare cantitate de apă, dar şi consumul de iaurt (o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă).
Pe de altă parte, medicii atenţionează asupra activităţilor în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc), despre care spun că ar trebui evitate pe cât posibil în cursul zilei.