Un tânăr din oraşul Milişăuţi, eliberat din închisoare anul trecut înainte de termen pentru bună purtare, a ajuns din nou după gratii, după ce a fost probat în două furturi şi într-o tentativă de furt.
Individul în cauză, Adrian P., în vârstă de 21 de ani, a stat în penitenciar pentru două condamnări, una de şase luni şi alta de un an şi jumătate, ambele pentru furturi. El a fost eliberat în aprilie 2008, înainte de termen, cu un rest de pedeapsă de aproximativ 200 de zile.
După aproape un an în care nu a mai fost implicat în infracţiuni, el a comis o tentativă de furt la o locuinţă, în luna februarie a acestui an, şi două spargeri la un magazin, una în luna mai şi una acum câteva zile, toate faptele petrecându-se în oraşul Milişăuţi.
Hoţul, identificat de oamenii legii vinerea trecută, a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore şi apoi dus la Judecătoria Rădăuţi, cu propunere de arestare preventivă.
Având în vedere că se află în situaţia de recidivă, magistraţii au emis pe numele său un mandat de arestare pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Poliţia oraşului Milişăuţi continuă cercetările, individul fiind suspect şi în alte cauze de furt rămase cu autori necunoscuţi.