Fisurile de la subsolul unui bloc ANL recent dat în folosinţă vor fi reparate în regim de urgenţă de firma care l-a construit. În urma articolului de joi, din Monitorul de Suceava, în care sunt prezentate problemele care au apărut la structura de bază a blocului, la doar un an de la finalizarea sa, primarul Sucevei a dat dispoziţie ca toate problemele să fie remediate în cel mai scurt timp.
“Am dat temă personalului de la serviciul Investiţii din Primărie să se ocupe de această problemă. În mod normal, blocurile ar trebui să fie încă în garanţie, ceea ce înseamnă că responsabilitatea de a repara revine constructorilor. Chiar de nu ar fi în garanţie, tot am face tot ceea ce este necesar să reparăm problema”, a spus Ion Lungu.
Adresa către firma care a realizat blocurile ANL din Burdujeni, a şi fost trimisă de ieri, de către cei de la Investiţii, fiind solicitată remedierea problemelor în regim de urgenţă.
Locatarii blocului B8 au descoperit fisuri în pereţii subsolului, prin găurile apărute la scurt timp de la finalizarea lucrării apa năvălind la fiecare ploaie.
De asemenea, prin gaura pe care ies din clădire conductele de utilităţi apa dă mereu năvală la subsol şi bălteşte cu săptămânile, iar trotuarul blocului deja s-a lăsat într-o laterală, dezgolind parţial temelia clădirii.
(18 iul 2009, 16:00:19