O profesoară din Gura Humorului, Angela M., de 44 de ani, aflată cu treburi în Iaşi, susţine că a fost plimbată peste 18 ore între patru spitale din acest oraş, după ce i s-a făcut rău în gară.
Coşmarul sucevencei a început miercuri dimineaţă, la ora opt, şi s-a terminat la două şi jumătate noaptea, când în cele din urmă femeia a fost diagnosticată cu intoxicaţie cu ciuperci şi internată.
„Am chemat ambulanţa, care m-a dus la Spitalul <Sfântul Spiridon>. Aici am stat pe holuri câteva ore. Cei care m-au consultat erau cu toţii tineri, iar o lungă perioadă de timp nu m-a băgat nimeni în seamă. Apoi am fost trimisă la Spitalul de Neurochirurgie, unde m-a consultat un medic care mi-a spus că nu am ce căuta la unitatea respectivă. Drept urmare, după alte câteva ore, am revenit tot cu ambulanţa la Spitalul <Sfântul Spiridon>”, afirmă femeia.
Îşi revine după tratament
Ea declară că după miezul nopţii a fost transferată la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, iar în cele din urmă a fost dusă la Spitalul de Urgenţe.
Medicul Tudor Ciuhodaru, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Urgenţe din Iaşi a confirmat povestea profesoarei din Gura Humorului, adăugând că evoluţia stării sale de sănătate este bună.
„O pacientă din judeţul Suceava a reuşit să vadă fenomenul Lăzărescu într-o singură zi. De la ora opt dimineaţa şi până la ora două şi jumătate noaptea, femeia a fost purtată între spitale. Am preluat pacienta şi am demarat tratamentul pentru intoxicaţie cu ciuperci. Din fericire, starea femeii este în curs de ameliorare, dar nu este normal ce s-a întâmplat”, a spus medicul, cu precizarea că suceveanca nu va depune plângere la Colegiul Medicilor, întrucât „singura ei dorinţă este să se facă bine”.
Vasile Astărăstoae: „Sistemul e vinovat”
Informat cu privire la cele întâmplate la Iaşi, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat că nu va declanşa o anchetă în acest caz deoarece la sediul instituţiei nu a fost depusă nici o reclamaţie.
„Dacă spitalele fac propria anchetă, iar apoi sesizează Colegiul Medicilor pentru că ar fi vreo neregulă comisă de cineva, evident că vom demara şi noi o investigaţie. Sistemul e vinovat. Până nu vom avea un spital de urgenţă care să cuprindă toate specialităţile nu vom rezolva chestiunea plimbatului pacienţilor între spitale”, a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România.