La Todireşti se va înfiinţa Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică „O nouă şansă”, de serviciile căruia vor beneficia 50 de bolnavi de la Costâna. Proiectul este finanţat de Banca Mondială şi este o continuare a proiectului PHARE derulat în perioada 2005 – 2007, care a avut ca prioritate înfiinţarea unei locuinţe maxim protejate în Mitocu Dragomirnei.
Bugetul proiectului este de aproximativ 988.672 euro, din care Consiliul Judeţean Suceava şi-a dus aportul cu o cofinanţare în valoare de 90.000 de euro.
Scopul proiectului „O nouă şansă” este acela de a crea condiţii de îngrijire şi de recuperare mai bune, în acord cu gradul de handicap psihic al fiecărei persoane adulte care va beneficia de pe urmele acestui proiect şi îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă socială pentru beneficiarii de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Costâna. Noul centru va dispune de o clădire amenajată la standarde europene.