Un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Suceava, a reclamat la poliţie că persoane necunoscute i-au furat motoscuterul.
Sergiu C. le-a spus poliţiştilor că mopedul era parcat în partea stângă a scării blocului în care locuieşte, pe strada Calea Burdujeni.
Furtul, susţine păgubitul, s-ar fi petrecut în perioada 3-5 iulie a.c..
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.