Un sucevean a fost condamnat la moarte în China, după ce-a fost prins făcând trafic de droguri, iar alţi doi, arestaţi după ce asupra lor au fost găsite cantităţi importante de cocaină şi heroină, îşi aşteaptă sentinţa.
Din informaţiile pe care le deţinem, confirmate de surse din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate, cei trei suceveni arestaţi în China fac parte din seria tinerilor din municipiul Suceava racolaţi drept cărăuşi pentru reţelele internaţionale de trafic de droguri.
Unii dintre curierii racolaţi au fost desemnaţi să efectueze transporturi în state care au legislaţie deosebit de severă pentru comiterea unor astfel de fapte, inclusiv pedeapsa cu moartea.
Dacă până în prezent anchetatorii vorbeau doar despre arestarea cărăuşilor suceveni de droguri în ţări precum Uruguay, Olanda, Norvegia, Irlanda şi Brazilia, lista cuprinde, se pare, şi ţări precum China, în care traficul de stupefiante se pedepseşte cu moartea.
Surse juridice au mărturisit pentru „Monitorul” că tânărul condamnat deja la moarte în China a trimis o scrisoare părinţilor săi în care îşi cere iertare pentru prostia pe care a făcut-o şi îi roagă să strângă bani pentru a-i putea aduce acasă, după execuţie, trupul neînsufleţit.
Pedeapsa capitală îi aşteaptă, se pare, şi pe ceilalţi doi tineri convinşi, pentru câteva mii de euro, să transporte droguri în China.
Injecţii letale ori executare prin împuşcare
China se află pe primul loc în topul ţărilor în care se mai aplică pedeapsa cu moartea, mii de oameni aşteptându-şi execuţia, în acest moment, în închisorile chinezeşti.
Organizaţiile internaţionale ale drepturilor omului susţin că, anual, în China, în jur de 12.000 de persoane sunt condamnate la moarte, însă cifra este aproximativă, întrucât informaţiile în această privinţă nu sunt făcute publice de autorităţile chineze, fiind considerate secrete de stat.
În China, zeci de infracţiuni sunt pedepsite cu moartea, traficul de droguri, crima, abuzarea minorilor, corupţia fiind pe lista neagră.
Presa internaţională anunţa nu cu mult timp în urmă că autorităţile chineze au de gând să renunţe la executarea condamnaţilor la moarte prin împuşcare şi să înlocuiască gloanţele cu injecţiile letale.
Alţi 11 cărăuşi, arestaţi în diferite ţări din Europa şi America de Sud
Cu aproximativ o săptămână în urmă, poliţiştii şi procurorii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate au reţinut mai mulţi tineri din municipiul Suceava, cinci dintre ei (George Ionuţ Bleancă, Constantin Mitică Jardă, Bogdan Iovu, Mihai Marian Piroşnicu şi Decebal Lucian Ignătescu), fiind arestaţi preventiv.
Cei cinci tineri au ajuns în arestul poliţiei, fiind acuzaţi că, de la începutul acestui an au racolat alţi tineri, pe care i-au convins să devină curieri de stupefiante pentru reţele internaţionale de trafic de droguri.
Practic, pentru a transporta câteva kilograme de cocaină sau heroină, disimulată în bagaje sau sub haine, dintr-o ţară în alta, cărăuşul primea cel puţin 1500 de euro, iar sumele creşteau în funcţie de cantitate şi de riscurile asumate.
Curierii suceveni erau preluaţi de membrii străini ai grupării, care le asigurau cazare, bani de cheltuială şi bilete de avion.
Cel puţin 11 tineri suceveni, au anunţat procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Serviciul Teritorial Suceava, au fost arestaţi în diferite ţări din Europa şi America de Sud, fiind confiscate de la aceştia circa 13 kilograme de cocaină şi 4 kilograme de heroină.
Din păcate, se pare că lista curierilor arestaţi peste hotare nu se opreşte aici, iar unii dintre ei vor plăti cu viaţa.