Adeseori, când, grăbiţi să ajungem la destinaţie, suntem blocaţi ori doar încetiniţi pe îngustele noastre şosele de mulţimea de atelaje, adresăm în gând, pe drept cuvânt, aprecieri deloc tandre atât căruţaşilor cât şi factorilor în drept să supravegheze circulaţia publică, celor ce admit încă, tacit, prezenţa acestor vehicule generatoare de accidente pe drumurile naţionale. Dacă, odată coborâţi de la volan, ne-am permite răgazul de a analiza cu calm acest fenomen stânjenitor, am acorda „circumstanţe atenuante” atât tolerantelor autorităţi cât şi incomozilor – de fapt necăjiţilor – oameni de rând, care cresc şi folosesc cai. În orice caz, actorul cu totul inocent al acestui tablou este – ca într-un celebru adagiu - animalul de povară, calul.
Într-un secol modern, mecanizat şi informatizat, calul rămâne încă, alături de văcuţa crescută în bătătură, motorul salvator al economiei de subzistenţă, şansa supravieţuirii gospodăriei ţărăneşti, uitată de noroc şi de vreme în acea majoritate tăcută a teritoriului ţării care este mediul rural. Observaţia este valabilă atât pentru cabalinele costelive, biciuite fără milă de conaţionalii noştri tuciurii, cât şi pentru bidivii frumoşi, îngrijiţi cu mândrie de gospodarii din zona de munte.
Astfel de gânduri mi-au fost prilejuite de Cupa „Bucovina – Romsilva”, competiţie de tradiţie organizată în zilele de 25-28 iunie la Herghelia Rădăuţi de către Federaţia Ecvestră Română şi de Regia Autonomă a Pădurilor – Romsilva (Direcţia Silvică Suceava).
Desigur, în acest caz este vorba de alt nivel, unul superior de profesionalism, pasiune, competenţă şi organizare, puse în fond în serviciul aceluiaşi vechi prieten şi ajutor al omului care a fost şi este calul.
Direcţia silvică suceveană deţine, în cele două herghelii ale sale (Rădăuţi şi Lucina) o avuţie inestimabilă. Salvarea, păstrarea şi îmbogăţirea acesteia au presupus, începând cu 2002, anul preluării ei, susţinute eforturi manageriale, investiţii şi cheltuieli însemnate. Ceea ce încununează şi dă sens acestor preocupări este posibilitatea de a organiza ori de a participa cu rezultate notabile la competiţii şi expoziţii de nivel european, dar şi satisfacţia de a fi cei care păstrează şi sporesc o zestre genetică preţioasă şi rară, o resursă regenerabilă unică în felul ei, care, alături de alte bogăţii, întregeşte patrimoniul natural, biologic al ţării.
1792. 9810 hectare. 12.275 florini şi 21 coroane. Am consemnat aici anul în care a început în Bucovina istoria calului de rasă, suprafaţa de teren închiriată şi preţul plătit la acea vreme de ministerul de război austriac. Au fost apoi preluate alte 4.800 hectare pe muntele Lucina, fapt ce a marcat debutul carierei vrednicului şi utilului cal huţul. A urmat o neîntreruptă istorie, de două secole, care a situat cele două crescătorii sucevene în elita europeană a hergheliilor, azi regăsindu-se aici, între cele peste 300 de cabaline existente, exemplare din rase şi linii genetice extrem de preţioase şi rare.
Cronica glorioasă, dar şi zbuciumată a creşterii în regiunea noastră a cailor de rasă conţine exemple pilduitoare de patriotism şi abnegaţie. Inginerul Ion Larionescu, rădăuţean, fost ofiţer de cavalerie în armata austriacă, a jucat un rol esenţial în readucerea, după 1918, la Rădăuţi, a efectivelor de cabaline ce fuseseră evacuate odată cu izbucnirea războiului, pentru ca ulterior să organizeze cu pricepere renaşterea şi dezvoltarea hergheliei.
În perspectiva salutară a dezvoltării turismului sucevean, direcţie în care autorităţile judeţene au depus şi depun susţinute eforturi, existenţa celor două herghelii, prin valoarea, raritatea şi frumuseţea efectivelor de cabaline, alăturate pasiunii şi competenţei personalului, constituie premise încurajatoare.
Aşteptăm, aşadar, oaspeţi – localnici ori turişti ce ne vizitează judeţul – convinşi că apropierea, comunicarea nemijlocită cu aceste minunate animale le vor oferi momente de neuitat.

Ing. Sorin CIOBANU, director al Direcţiei Silvice Suceava

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O avuţie inestimabilă.

Comentarii