Cutremurătorul caz al violatorului în vârstă de 14 ani din comuna Horodniceni, ieşit la iveală după ce doi copii, unul de cinci şi unul de nouă ani, au mărturisit că au fost agresaţi sexual, continuă să scoată la iveală amănunte şocante, ieri, un al treilea minor, în vârstă de opt ani, povestind poliţiştilor cum a fost violat în mai multe rânduri, în lunile martie şi aprilie, de acelaşi autor.
Surse din rândul anchetatorilor ne-au mărturisit că este posibil ca şi alţi doi copii din comună să fi fost agresaţi sexual, aceste aspecte urmând a fi lămurite în zilele următoare.
O poveste şocantă
Totul a ieşit la iveală miercuri, după ce agresiunea sexuală a fost aflată de mama unuia dintre copii. Autorul, care a împlinit de curând 14 ani, fiind proaspăt absolvent al şcolii din localitate, i-a ademenit pe cei doi copii mai mici la cireşe, într-o grădină. Aici, l-a supus la perversiuni sexuale pe cel mai mare, şi l-a violat anal pe cel de cinci ani.
„M-am dus acolo în grădină, copilul meu era în copac, cu pantalonii rupţi între picioare. Era speriat, după ce l-a violat i-a zis că îl îneacă în Moldova (n.r. - râul), dacă povesteşte ceva”, ne-a relatat clipele de coşmar prin care a trecut mama copilului de cinci ani, cea care a descoperit fapta şi l-a zărit fugind pe autor.
Ambii copii au povestit cu lux de amănunte coşmarul prin care au trecut, oamenii legii stabilind că declaraţiile acestora sunt reale. De altfel, în cazul copilului violat, şi examenul medico-legal a confirmat o agresiune sexuală evidentă.
Violatorul nu este de găsit
Deşi are doar 14 ani, violatorul nu a putut fi prins încă de poliţişti. Oamenii legii l-au căutat la numeroase stâne din zonă, unde se bănuieşte că s-ar putea ascunde, însă până aseară acesta nu a fost prins. În trecut, minorul a plecat de acasă în mai multe rânduri, chiar şi câte o săptămână, condiţii în care cunoaşte foarte bine zona.
După ce va fi găsit, acesta va fi supus unei expertize psihiatrice, pentru a se vedea dacă are discernământ. Funcţie de situaţie, acesta ar putea fi închis într-un centru de reeducare ori ar putea să fie lăsat în familie, sub supraveghere strictă.
Până ce va fi prins copiii abuzaţi şi părinţii acestora stau cu frica în sân, autorul ameninţându-şi cu moartea toate victimele.
Consiliere psihologică pentru minorii agresaţi sexual
Pe de altă parte, în urma anchetei sociale efectuate de specialiştii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava la domiciliul unui dintre minorii violaţi, cel de nouă ani, a rezultat că acesta era în mod frecvent victima scandalurilor dintre părinţi, care, pe fondul băuturilor alcoolice, îl neglijau.
„Pentru minor se fac demersurile necesare pentru instituirea unei măsuri de protecţie şi includerea în cadrul unui program de consiliere psihologică”, ne-a declarat şefa Biroului de relaţii cu publicul, din cadrul Protecţiei Copilului Suceava, Liviana Enea.
De asemenea, specialiştii instituţiei au efectuat o anchetă socială şi la familia copilului în vârstă de cinci ani, victimă a agresiunii sexuale.
Liviana Enea a precizat că „ambii minori victime ale abuzului sexual vor fi
introduşi într-un program de consiliere psihologică, care îi va ajuta să depăşească trauma suferită”.