Cerul s-a dezlănţuit din nou, chiar în seara de dinainte de începerea Zilelor Sucevei şi a sărbătorilor de Sânziene, transformând centrul Sucevei într-o imensă baltă.
Şuvoaiele de apă nu au putut fi stăvilite de borduri, trotuarele devenind necirculabile, în vreme ce în stradă, autoturismele se scufundau în apă până la faruri.
Ploaia torenţială a surprins foarte multă lume pe stradă, dar şi la terasele amenajate în Centru, pentru Zilele Sucevei, o parte din ei refugiindu-se pe sub zidurile Casei de Cultură şi prin corturile ridicate, în vreme ce alţii au înfruntat ploaia şi şuvoaiele de pe stradă, cufundaţi în apă până la genunchi.
Astfel, canalizarea din zona centrală a municipiului Suceava s-a dovedit din nou a fi total ineficientă, fiind incapabilă să preia apa de la o ploaie mai serioasă, motiv pentru care atât strada, cât şi trotuarele au fost inundate puternic.
De necazuri nu au fost feriţi nici comercianţii din zona centrală, care ieri au amplasat acolo terase şi chioşcuri, apa inundând câteva terase şi speriindu-i pe alţii, care vedeau cum nivelul apei creşte tot mai mult în dreptul spaţiilor comerciale amenajate de ei.