O acţiune de control a Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, organizată la nivelul întregului judeţ pe linia prevenirii evenimentelor rutiere produse pe fondul depăşirilor neregulamentare, s-a soldat cu reţinerea a şapte permise de conducere şi aplicarea a 103 sancţiuni contravenţionale.
Acţiunea s-a desfăşurat duminică, între orele 15.00-19.00, fiind vizate mai multe zone unde şoferii efectuează depăşiri interzise. În paralel, poliţiştii au acţionat şi cu radarele din dotare, pentru depistarea şoferilor care circulă cu viteze peste limita legală.
Din cei şapte conducători auto lăsaţi fără permise, şase au fost sancţionaţi pentru depăşiri neregulamentare, iar unul pentru viteză excesivă.
Poliţia prezintă ca exemplu cazul lui Vasile M., în vârstă de 21 de ani, din comuna Mălini, care, în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe DN2, în Cumpărătura, a efectuat o depăşire în zona de acţiune a indicatorului „Depăşirea interzisă”.