Vatra Dornei a găzduit la finalul săptămânii trecute cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineret „Muzritm”, unul dintre puţinele festivaluri din ţară destinat interpretării vocal-instrumentale live.
Prestaţiile concurenţilor s-au derulat sâmbătă, 20 iunie, pe esplanada Primăriei din Vatra Dornei, juriul prezidat de către asistentul universitar doctorand Daniel Dragomirescu, de la Universitatea de Muzică „George Enescu” din Iaşi având de evaluat peste 40 de prestaţii ale celor peste 150 de concurenţi din Braşov, Dorohoi, Satu Mare, Carei, Ocna Mureş şi Tecuci. Juriul a fost completat de către profesorul Ilie Zugravu de la Colegiul Naţional „Ciprian Porumbescu” din Suceava, prof. Geta Ţăranu Hofnăr, de la Inspectoratul şcolar Judeţean Suceava, prof. Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor şi Elevilor din Vatra Dornei şi directorul de programe de la Radio Orion Vatra Dornei, Doru Bighiu.
Proiectul „Muzritm”, care anul acesta a înregistrat şi un record de participare, este finanţat de către Ministerul Educaţiei şi Primăria municipiului Vatra Dornei şi este cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Extraşcolare 2009 şi în Calendarul Activităţilor Cultural Artistice al Primăriei municipiului Vatra Dornei.
Directorul Clubului Copiilor şi Elevilor din Vatra Dornei, profesorul Vasile Moroşan ne-a declarat că „la ediţia din acest an, juriul a remarcat nivelul ridicat al calităţii pieselor interpretate, departajarea între concurenţi făcându-se destul de greu. Deşi e o perioadă cam <tulbure>, mă bucur că am reuşit să organizăm concursul şi anul acesta şi trebuie să le mulţumim şi sponsorilor pentru sprijinul acordat.”
Revenind la ierarhii, au fost acordate 43 de premii la cele patru secţiuni de concurs (formaţie de muzică uşoară, solişti vocali, solişti instrumentişti şi grupuri vocal-instrumentale) şi patru categorii de vârstă (preşcolari, 7-11 ani, 12-15 ani, 15-19 ani).
Locuri I au fost ocupate de către Maria Doboş şi Ingrid Mureşan, ambele de la Palatul Copiilor din Braşov, Diana Achihăie - Colegiul Militar C-lung Moldovenesc, Cristina Chiselenco - Clubul Copiilor şi Elevilor Siret, Ioana Aciu - ClubulCopiilor şi Elevilor Carei, Grupul FUN CLUB - Clubul Copiilor şi Elevilor Dorohoi, Grupul INEDIT - Palatul Copiilor Satu Mare, Grupul GRAFIC DO - Clubul Copiilor şi Elevilor Tecuci, Grupul CASTELANII - Clubul Copiilor şi Elevilor Carei, Grupul ELEMENT - Clubul Copiilor şi Elevilor Câmpulung Moldovenesc, Grupul CSC - Centrul Şcolar Câmpulung Moldovenesc.
Sponsorii ediţiei din acest an au fost Hotelul Bradu şi Pizzeria-Ristorante LORDINU.