La sesiunea de bacalaureat iunie-iulie din acest an sunt aşteptate peste o mie de cadre didactice. Pentru cei 6.843 de elevi suceveni care vor susţine, începând de astăzi, probele de bacalaureat, sunt necesari circa 900 de supraveghetori şi 250 de evaluatori pentru probele orale de Limba şi literatura română şi limbile moderne. În judeţul Suceava vor fi desemnaţi 25 de preşedinţi de comisii de examen, 30 de vicepreşedinţi şi 100 de membri de comisie.
Remuneraţi după... criză
Profesorii evaluatori şi supraveghetori care participă la desfăşurarea examenului de bacalaureat primesc mai puţini bani faţă de anul trecut. Dascălii evaluatori vor primi câte 4 lei pentru fiecare lucrare corectată, aproape la jumătate comparativ cu anul 2008, când erau remuneraţi cu 7,5 lei pe lucrare.
Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul profesorilor din comisiile de examinare orală, care primesc 2 lei pentru fiecare elev examinat, în loc de 4,7 lei.
Cadrele didactice din învăţământul universitar care fac parte din comisiile examenului de bacalaureat vor primi 800 de lei, cu câteva sute mai puţin ca anul trecut. De asemenea, profesorii supraveghetori vor fi remuneraţi cu 25 de lei pentru fiecare examen la care asistă.
Ministerul Educaţiei a aprobat prin ordin de ministru cuantumurile indemnizaţiilor ce se vor acorda cadrelor didactice participante la examenul naţional de bacalaureat. „În condiţiile actuale, Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) recomandă membrilor de sindicat să se gândească foarte bine dacă acceptă sau nu să-şi asume acest compromis. Responsabilitatea pentru buna desfăşurare a examenelor aparţine celor care îşi bat joc în continuare de sistemul de învăţământ şi de angajaţii săi”, a declarat Constantin Ciosu, secretar general FEN.
După ce au luat la cunoştinţă de la liderii de sindicat locali că vor fi plătiţi mai prost decât anul trecut, este de aşteptat ca unii profesori suceveni să nu se prezinte astăzi la prima probă de bacalaureat a absolvenţilor de clasa a XII-a, proba orală eliminatorie la Limba şi literatura română.