Campania de ajutorare a familiilor care se luptă cu sărăcia, iniţiată de un grup de oameni binevoitori, sub deviza „Dăruieşte speranţă celor ce nu au!”, a fost ignorată de cea mai mare parte a sucevenilor, în prima zi.
Astfel, în ciuda publicităţii făcute, a transmiterii apelului de ajutorare a celor nevoiaşi pe toate canalele mass-media din Suceava şi a amplasării unui cort imens, de 450 de mp, în parcarea Shopping City Suceava, o singură donaţie a fost făcută până ieri după-amiază. Aceasta a constat în câteva sacoşe cu haine vechi, aduse de o bătrânică, care nici măcar nu a dorit să îşi treacă numele pe lista donatorilor, care a rămas goală în continuare.
Lipsa de reacţie a sucevenilor e cu atât mai dezamăgitoare cu cât organizatorii, Shopping City Suceava, alături de Asociaţia „Sf. Ioan”, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Suceava, Fundaţia ANA şi Asociaţia Juventus, au făcut toate eforturile necesare mediatizării acţiunii de ajutorare, cât şi cele de asigurare a logisticii necesare – de la spaţiul de depozitare a donaţiilor, voluntari care să le preia, până la transportul acestora la familiile nevoiaşe.
Campania de colectare de bani, încălţăminte, îmbrăcăminte, mobilier, echipamente electrocasnice, cărţi sau chiar jucării pentru copii va dura până pe 28 iunie, în fiecare zi, de la 09:00 – 18:00, la cort fiind prezenţi voluntari care să preia donaţiile făcute.
(20 iun 2009, 23:01:51
Pacat.Pacat ca celor multi li s-au ridicat dreptul la speranta,orgoliul,increderea si demnitatea.
P.S.intr-un fel sau altul..isi merita soarta.Cei ce-si vand votul pe-un lighean,un fular, un mic sau mai stiu eu ce.Viata lor atat valoreaza si cu ata o vand.Pe urmatorii 4 ani....flea lor yo.
Am zis.