Judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale s-au chinuit zile în şir să bage după gratii un sucevean pe numele căruia figura un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, însă pe care reprezentanţii penitenciarului Botoşani au refuzat să-l încarcereze.
Deţinutul cu pricina, Vasile L., în vârstă de 41 de ani, din municipiul Suceava, a fost condamnat în 2004 la şase ani de închisoare pentru înşelăciune.
După ce a executat aproape doi ani, suceveanul a beneficiat de mai multe ori de întreruperea pedepsei din motive medicale.
La data de 19 aprilie a.c., măsura de întrerupere a pedepsei a expirat, iar judecătorii le-au cerut poliţiştilor reîncarcerarea lui Vasile L..
Cum bărbatul nu a fost de găsit la domiciliu, oamenii legii l-au dat în urmărire generală, iar două luni mai târziu, pe data de 4 iunie, fugarul a fost prins pe raza municipiului Suceava.
Încătuşat şi dus la arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, pentru a fi transportat, ulterior, la penitenciarul Botoşani şi încarcerat, Vasile L., care suferă de numeroase afecţiuni cardiace, diabet zaharat şi cancer, a declarat că i s-a făcut rău, motiv pentru care a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean, unde a fost internat.
Două zile mai târziu, însă, deşi nu primise bilet de externare, Vasile L. a dispărut din spital. Nu a reuşit să se bucure de libertate decât câteva ore, fiind găsit de poliţişti şi escortat spre penitenciarul Botoşani, unde urma să fie închis.
Ajunşi la poarta penitenciarului, poliţiştii suceveni au fost întorşi din drum, cu tot cu deţinut, fiindu-le comunicat faptul că unitatea de detenţie nu dispune de medici care să se ocupe de afecţiunile lui Vasile L., motiv pentru care nu pot să-l încarcereze pe deţinut. Acesta din urmă a început să acuze din nou dureri în piept, motiv pentru care poliţiştii l-au dus la spitalul din Botoşani şi, de aici, la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Păzit de data aceasta în spital, Vasile L. a fost transferat câteva zile mai târziu la Spitalul Penitenciar Jilava.