Siguranţa publică în parcul Şipote din Suceava este asigurată, începând de ieri, de cadre ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, aceştia având şi sarcina de a-i amenda pe toţi cei care aruncă gunoaie pe spaţiile verzi din această zonă.
Prefectul judeţului Suceava, Sorin Popescu, a declarat că această măsură a fost luată după finalizarea unei ample acţiuni de ecologizare şi igienizare a parcului Şipote, în vederea păstrării curăţeniei.
Popescu a menţionat că la solicitarea instituţiei pe care o conduce, la începutul acestei săptămâni, 200 de angajaţi ai Direcţiei Silvice Suceava au curăţat parcul de resturile vegetale şi menajere, de PET-uri, şi au refăcut gardul viu.
Prefectul a precizat că după finalizarea acestei acţiuni a solicitat Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie să ia măsurile ce se impun pentru păstrarea curăţeniei în acest parc şi pentru sancţionarea persoanelor care aruncă gunoaie. El a arătat că jandarmii vor patrula în parcul Şipote atât pe parcursul zilei, cât şi în timpul nopţii.
“Solicit tuturor cetăţenilor să menţină curăţenia atât în acest parc, cât şi în celelalte parcuri din municipiul şi judeţul Suceava, să nu mai arunce PET-uri şi resturi menajere decât în locurile special amenajate. Asta deoarece numai atunci când reuşim să dăm dovadă de un comportament civilizat, ne vom putea bucura de locuri curate de petrecere a timpului liber”, a declarat prefectul Sorin Popescu.
(18 iun 2009, 14:06:13