Tânărul în vârstă de 17 ani înecat joia trecută în râul Suceava, în zona Ştrandului Iţcani, a fost găsit în cursul zilei de ieri, după ce trupul acestuia a ieşit la suprafaţă în imediata apropiere a podului de lângă Bazar.
Un trecător aflat pe podul peste râul Suceava a observat, în apropiere de malul apei, un cadavru şi a sunat la 112. Apelul a fost primit la ora 12.30, pompierii deplasându-se în zonă cu maşina de intervenţie şi o barcă pneumatică.
Cadavrul a fost scos în scurt timp la mal, sub privirile a zeci de curioşi, adunaţi pe pod şi în apropiere de mal.
S-a dus la scăldat cu două prietene
Cosmin Popa era din comuna Stulpicani şi învăţa la Grupul Şcolar „Samuil Isopescu” din municipiul Suceava. În ziua în care şi-a pierdut viaţa, acesta a mers la scăldat în râul Suceava, împreună cu două prietene. Băiatul a intrat în apă cu una dintre fete în zona turnului de lângă ştrand şi, la un moment dat, ajuns într-o zonă mai adâncă, a dispărut de la suprafaţă, fără ca cineva să poată sări în ajutorul său.
Pompierii de la Detaşamentul Suceava al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă se aflau ieri în a şasea zi de căutări, desfăşurând operaţiunile în amonte de locul unde cadavrul a ieşit la suprafaţă.
„Operaţiunea de recuperare a cadavrului era foarte dificilă deoarece nivelul apei diferă, existând foarte multe adâncituri. În plus, a fost cod galben, au fost ploi abundente, iar acestea au făcut misiunea şi mai dificilă. Dacă trupul nu ar fi ieşit astăzi (n.r. - ieri) la suprafaţă, urma să apelăm la scafandri, pentru operaţiuni de căutare în zonele foarte adânci”, a declarat căpitanul Dan Baltaru, de la Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Suceava, precizând că apa a dus la vale trupul în jur de 1,5 kilometri.
Cinci minori morţi la scăldat
Tragedia din familia Popa nu este, din păcate, singulară, în ultima lună înregistrându-se cinci cazuri de înec, toate la minori.
Un băiat şi o fată, de 17, respectiv 14 ani, şi-au pierdut viaţa la Probota – Dolhasca, în râul Siret, aceeaşi soartă având-o şi doi copii de 15 ani, unul din Roşcani-Liteni şi unul din Bursuceni-Vereşti.
„Adresăm un apel către părinţi, să-şi supravegheze copiii în această perioadă şi să nu-i lase să se joace pe malul râurilor, lacurilor sau canalelor de irigaţii.
De asemenea, recomandăm populaţiei să frecventeze numai locurile special amenajate pentru înot şi să respecte avertizările privind interzicerea scăldatului în alte zone decât cele autorizate”, avertizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.