Un elev din Rădăuţi va avea nevoie de 10-15 zile de îngrijiri medicale după ce a fost implicat într-un eveniment rutier. Duminică seară, în jurul orelor 19.30, rădăuţeanul Florin C., de 26 de ani, circula cu Dacia Solenza pe drumul naţional 17A dinspre comuna Marginea spre Rădăuţi. Potivit Poliţiei Rutiere Rădăuţi, la un moment dat şoferul autoturismului s-a angajat în depăşirea unui grup de patru biciclişti, însă unul dintre ei a virat spre stânga, condiţii în care a fost acroşat cu partea dreaptă a maşinii. Biciclistul, Luigi C., de 11 ani, a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a fost diagnosticat cu „contuzie toracică şi umăr dreapta, escoriaţii şi contuzii coloana dorsală”. Potrivit primelor cercetări, vina producerii accidentului aparţine copilului, care nu s-a asigurat şi nu a semnalizat schimbarea direcţiei de mers.
(16 iun 2009, 15:37:48