O familie din comuna Brodina a ajuns să primească zilnic zeci de vizitatori după ce una din vacile din bătătură, rasă românească, a fătat sâmbăta trecută trei viţei. Cazurile de acest gen reprezintă adevărate rarităţi, cu atât mai mult în cazul bovinelor autohtone.
Victoria şi Mihai Ihnatiuc sunt din satul Sadău, comuna Brodina, şi se ocupă şi trăiesc din creşterea animalelor.
„Suntem foarte bucuroşi, sunt sănătoşi, sug de la mamă şi sperăm să ajungă mari toţi. S-a strâns la noi în gospodărie jumătate din sat ca să vadă minunea, am primit şi telefoane, mă întrebau oamenii dacă nu este o glumă”, povesteşte bucuroasă Victoria Ihnatiuc, care aminteşte că a cumpărat animalul de câteva luni de zile, după ce proprietarul, un vecin de 36 de ani, a decedat fulgerător.
„Cazurile de acest gen sunt foarte rare”
Cum oamenii au tot venit să vadă minunea, mulţi şi-au dat cu părerea cu privire la numele pe care îl vor purta cei trei viţei. Singura femelă a primit numele clasic de Florica, un viţel a fost botezat Florinel, în timp ce al doilea mascul încă aşteaptă un nume, variantele propuse până acum nemulţumind membrii familiei.
Cezar Schipor, operatorul de însămânţări artificiale care răspunde de comuna Brodina, şi care a asistat la fătare, a trăit şi el o premieră.
„Am asistat la peste 10.000 de fătări la bovine şi e prima dată când una aduce pe lume tripleţi. E un eveniment deosebit, care trebuie să ne bucure, însă, pe de altă parte, oamenii nici nu trebuie să creadă că prin însămânţări artificiale se poate ajunge des la astfel de performanţe. Cazurile de acest gen sunt foarte rare”, a explicat Cezar Schipor, care lucrează în domeniul zootehniei din 1988.
El a precizat că bovina este din rasa Pinzgau şi un coleg în vârstă, medic veterinar, i-a povestit că a mai întâlnit un singur caz de acest gen.
(15 iun 2009, 16:01:34