Conducerea firmei SC Transporturi Auto SA Botoşani a acuzat Consiliul Judeţean Suceava că risipeşte fondurile publice destinate întreţinerii drumurilor judeţene. Administratorul firmei botoşănene, Constantin Conţac, a făcut aceste afirmaţii după ce şeful administraţiei judeţene sucevene, Gheorghe Flutur, a precizat că mai multe licitaţii, atât pentru reabilitarea unor drumuri, cât şi pentru întreţinerea drumurilor judeţene, sunt blocate din cauza contestaţiilor formulate de firmele declarate necâştigătoare.
Vă prezentăm în continuare dreptul la replică transmis de Constantin Conţac, ca reprezentant al SC Transporturi Auto SA Botoşani: „SC Transporturi Auto SA Botoşani a participat la procedura de atribuire a contractului de <Întreţinere drumuri judeţene> îndeplinind toate cerinţele impuse de autoritatea contractantă, ofertând un preţ cu 25 la sută mai mic decât SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, situându-se pe primul loc la aceasta licitaţie, unde criteriul de adjudecare a fost stabilit ca fiind preţul cel mai mic. Acest lucru înseamnă o economie de aproximativ 5.000.000 de lei la bugetul judeţului Suceava. Inexplicabil însă, atribuirea s-a făcut în favoarea societăţii de pe locul doi, SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, care nu a îndeplinit nici măcar cerinţele minime de calificare, având documente lipsă în oferta depusă, fapt semnalat către comisia de evaluare şi către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
O practică asemănătoare a fost aplicată şi la procedura de atribuire a contractului <Modernizare DJ 290 Salcea – Vereşti – Roşcani>, unde societatea noastră a fost situată pe locul întâi, iar adjudecarea s-a făcut surprinzător în favoarea locului trei, SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, fiind exclus şi locul doi, societatea ALDP Iaşi.
Considerăm că vina întârzierii executării lucrărilor datorită depunerii contestaţiilor nu ne aparţine şi întreaga răspundere aparţine celor care emit decizii neconforme cu realitatea”.